Direcţia învățământ, tineret și sport din Briceni este vizată într-o cauză penală, după ce au fost identificate deturnări de fonduri publice, de peste şase milioane și jumătate de lei. Inspectoratul Control Financiar de Stat a făcut un denunț la Procuratura Generală. Au fost demiși deocamdată fosta contabilă șefă, si fostul șef de Direcție, prin ordinul Ministerului Educației și Cercetării.
Inspectoratul Control Financiar de Stat a emis un comunicat in care anunță incălcările legii descoperite.
COMUNICATUL INSPECTORATULUI CONTROL FINANCIAR DE STAT
Prima relatare vizează rezultatele unei inspectări financiare la Direcția învățământ, tineret și sport a Consiliului raional Briceni, unde au fost depistate abateri grave de la prevederile legale, prejudicii în valoare de peste 6 milioane lei, sustrageri de bunuri și mijloace bugetare, plăți salariale fictive și alte încălcări.
Sursa: icfs.gov.md
Șeful interimar al Direcţiei învăţământ, tineret şi sport ne-a confirmat constatările făcute de autoritati. Din prejudiciul de peste şase milioane de lei, au fost returnaţi la bugetul de stat 1,4 milioane de lei.
GALINA GUMEN, şef interimar, DÎTS: Noi mulţi ani la rând am fost cu contabilitatea centralizată, ceea ce înseamnă că toate instituţiile au fost gestionate de direcţia de învăţământ. De la o perioadă noi am văzut că lucrurile nu merg bine şi Consiliul Raional a iniţiat un audit privat în baza căruia au depistat că lucrurile nu sunt în regulă şi, respectiv, după audit a fost iniţiată inspecţia Control Financiar de Stat, care a lucrat la Direcţia de Învăţământ trei luni la rând. Inspecţia Control Financiar de Stat a depistat abateri de la contabilitate şi un pejudiciu în sumă de 6.638.000 lei.
Acţiunile ilegale au fost confirmate şi de Consiliul Raional Briceni.
DORIN PAVALOI, preşedinte, Consiliul Raional Briceni: Să luăm un capitol: sfârşit de luna mai, copiii deja termină anul de învăţământ şi rămân doar cei care au de dat examene. Spre sfârşit de lună mai, cred că 27- 28 mai, dumnealor vin cu solicitare că mai au nevoie să alocăm surse financiare de peste 80 de mii de lei pentru procurarea de produse lactate. Plus că noi făceam inspecţia prin instituţiile de învăţamant, und erau declarate şi solicitate spre achitare la câteva lucrări, pe care eu nu le vedeam îndeplinite, din spusele lor nu ştiau despre aceste lucruri şi evident că de aici se sustrăgeau sume de bani, sume enorme, contracte fictive.
Procuratura Generală nu a oferit deocamdată informaţii suplimentare. Cazul este investigat de Procuratura Edineţ.
REDACTOR: SORINA GOLOVATIUC