Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs vineri dimineață, 24 aprilie, pe drumul Criva - Tiraspol, la ieșirea din satul Caracușenii Noi, raionul Briceni, informează Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Potrivit unui comunicat emis de inspectorat, accidentul s-a produs în jurul orei 08:30. Bărbatul aflat la volanul unui automobil de marca Skoda a pierdut controlul mașini din motive care urmează a fi stabilite de oamenii legii.
Autoturismul a derapat de pe partea carosabil, s-a lovit într-un copac, după care a fost proiectat înapoi pe șosea. În urma impactului, șoferul a decedat pe loc.