Ziua mondială a diabetului (ZMD), eveniment global ce se marchează anual la 14 noiembrie, oferă o oportunitate pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la diabet și de a sublinia acțiunile colective și individuale necesare pentru a îmbunătăți prevenirea, diagnosticarea și gestionarea diabetului.
Diabetul este o problemă globală de sănătate în creștere, care se estimează că ar putea afecta 1,3 miliarde de oameni până în 2050, inclusiv prevalența diabetului ar putea crește și mai mult în țările cu venituri mici și medii. În prezent, 1 din 10 adulți trăiesc cu diabet zaharat la nivel global, iar 3 din 4 persoane cu diabet trăiesc în țări cu venituri mici și medii.
Regiunea Europeană a OMS este cea mai afectată de diabet. Actualmente, circa 74 de milioane de adulți (11,9% bărbați și 10,9% femei) și aproximativ 300 de mii de copii și adolescenți trăiesc cu diabet. Pe măsură ce populația îmbătrânește și factorii de risc comportamentali, precum obezitatea, sunt în creștere, circa 1 din 10 europeni ar putea avea diabet până în 2045.
În Republica Moldova, cota diabetul din toate bolile endocrine, bolile de nutriţie şi metabolism este în jur de 48%. În ultimii ani, se atestă o creștere de 1,5 ori a cazurilor noi de boală: de la 28,0 cazuri la 10 mii locuitori, în anul 2020, la 40,6 cazuri la 10 mii locuitori, în anul 2023. Rata mortalității în a.2023 a constituit 15,2 cazuri la 100 mii locuitori.
Diabetul este o boală netransmisibilă care apare atunci, când pancreasul nu mai poate să producă insulină sau când organismul nu are capacitatea de a utiliza insulina pe care o produce. Deși este o boală progresivă, oamenii care suferă de diabet pot trăi o viață activă, dacă își pot gestiona boala.
Dacă nu este ținut sub control, diabetul reprezintă una din cauzele principale ale dezabilității precoce: infarct miocardic, accident vascular cerebral, insuficiență renală, leziuni hepatice, disfuncție sexuală, orbire și amputare a membrelor inferioare, etc.
Important de menționat, că diabetul afectează atât bunăstarea fizică, cât și cea emoțională, mintală și socială. Diabetul condiţionează, în medie, o reducere cu 10 ani a speranţei de viaţă.
Un studiu recent, realizat de Federația Internațională de Diabet arată că 3 din 4 persoanele care trăiesc cu diabet au suferit de anxietate, depresie sau o altă afecțiune mintală.Totodată, peste 75% dintre persoanele ce trăiesc cu diabet ar dori să primească mai mult suport pentru bunăstarea lor emoțională și mintală de la furnizorii lor de asistență medicală.
Organizația Mondială a Sănătății îndeamnă țările membre să se angajeze pentru a atinge următoarele obiective până în 2030:
- 80% dintre persoanele cu diabet să fie diagnosticate;
- 80% dintre persoanele diagnosticate să dețină un control bun al sângelui;
- 80% dintre persoanele diagnosticate cu diabet să dețină un control bun al tensiunii arteriale;
- 60% dintre persoanele cu diabet zaharat de 40 ani sau mai în vârstă să primească statine;
- 100% dintre persoanele cu diabet zaharat de tip 1 să aibă acces la îngrijire și tratament accesibil și calitativ.
Țintele/obiectivele naționale naționale referitor la diabetul zaharat, aprobate prin Hotărârea Guvernului 129/2023 cu privire la aprobarea Programului național de prevenire și control al bolilor netransmisibile prioritare în Republica Moldova pentru anii 2023-2027 sunt următoarele:
– Zero creștere a ratei de obezitate și diabet
– Reducerea cu 5% a valorii medii a glucozei sanguine la populaţia adultă şi cu 15% a prevalenţei glucozei sanguine ridicate
Pentru o viață sănătoasă și prevenirea complicațiilor cauzate de diabet, vă încurajăm să urmați câteva recomandări simple și eficiente:
- Alimentați-vă sănătos: mâncați variat și echilibrat. Reduceți consumul de zahăr, sare și grăsimi trans;
- Mențineți greutatea corporală sănătoasă. Practicați activitate fizică de intensitate moderată, minim 150 de minute pe săptămână (de exemplu: mers pe jos, alergat, înot sau ciclism);
- Renunțați la consumul de tutun și reduceți consumul de alcool. Dovezi ample indică faptul că, consumul de tutun crește cu 30 – 40% riscul de a dezvolta diabet de tip 2, în comparație cu persoanele care nu fumează.
- Evitați stresul și respectați regimul de muncă și odihnă;
- Țineți sub control tensiunea arterială și colesterolul din sânge;
- Gestionați nivelul zahărului din sânge. Gestionarea eficientă a glicemiei este cea mai importantă verigă în reducerea riscului de complicații viitoare ale diabetului;
- Urmăriți semnele/simptomele: sete excesivă, urinare frecventă, scădere în greutate inexplicabilă, răni cu vindecare lentă, vedere încețoșată și lipsă de energie.
- Consultați cu regularitate medicul specialist.