Justiție

Şedinţele de judecată în dosarul "Sacoşa", în care învinuit este Igor Dodon, au fost reluate la Curtea Supremă de Justiţie

Şedinţele de judecată în dosarul "Sacoşa", în care învinuit este Igor Dodon, au fost reluate la Curtea Supremă de Justiţie

Şedinţele de judecată în dosarul "Sacoşa", în care este învinuit fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, au fost reluate la Curtea Supremă de Justiţie. S-au audiat martorii acuzarii iar avocații apărării au cerut ca filmul în care se vede cum Dodon ar fi primit o pungă în care se presupune că ar fi fost bani, să fie expus expertizei.

Fostul membru PDM, Ion Harghel, este unul dintre cei audiaţi azi. Potrivit procurorilor, el a fost martor când anchetatorii au ridicat de la fostul sediu PDM dispozitivele cu înregistrările video în care Dodon primeşte de la oligarhul Vladimir Plahotniuc o pungă neagră, în care se presupune că ar fi bani. 

El sustine că a văzut dispozitivele si a fost rugat de un coleg să semneze documentele anchetatorilor. Ulterior a aflat din presă ce era înregistrat.

ION HARGHEL, martor: „Dat fiind faptul că am fost membru al Partidului Democrat, am semnat anumite chestii care m-au adus ca martor aici. Am explicat ce persoane au fost atunci şi cum s-a produs acea semnătură. N-am avut atunci prea mult timp să analizez foile. A fost aşa rapid”.

Al doilea martor este cumătrul lui Igor Dodon. Igor Grigoriev a declarat în faţa judecătorilor că fostul președinte a primit bani pentru finanţarea partidului de la agenţii serviciilor speciale ale Federaţiei Ruse. A primi bani și indicaţii şi de la Vladimir Plahotniuc.

Procurorii susţin că vor prezenta  documente din partea SIS care vor confirma discuţiile dintre Dodon şi agenţii serviciilor speciale ale Federaţiei Ruse, inclusiv cu Igor Ceaika.

IGOR GRIGORIEV, martor: „N-are importanţă că este prieten. N-are importanţă că este rudă, tată, fiu, verişor sau cumătru. Atât timp cât cetăţeanul încalcă legislaţia şi mai ales persoane cu funcţie de rang înalt în stat, cum este domnul Dodon, trebuie să fie diferit justiţiei. Trădarea de patrile este ceva serios. Lucru care trebuie contracarat de noi toţi”.

IGOR DODON, fost preşedinte al Republicii Moldova: „Aceste videouri ilegal filmate nu pot fi probe în dosare penale. Doi au fost tăiate şi trucate în interesul lui Plahotniuc care vroia cu tot preţul să se menţină la guvernare în vara anului 2019. - Ce era în acea sacoşă? - Nu ştiu. Eu nu am pus mâna pe sacoşă. Întrebaţi-i pe acei care au trucat acest video”.

Procurorii resping acuzaţiile şi spun că au suficiente probe care vor demonstra vinovăţia lui Igor Dodon. Până în luna mai ar trebui să se termine audierea martorilor acuzării. Apoi vor fi audiaţi martorii apărării, aproape 190 de persoane.

PETRU IARMALIUC, procurorul de caz: „Una din versiuni care nu poate fi neglijată este că aceşti bani erau introduşi de către Igor Dodon şi deputaţii fracţiunii care aveau deplasări organizate în Federaţia Rusă şi reîntorcându-se în Republica Moldova, folosindu-se de imunitate diplomatică, treceau controlul vamal fără a fi supuşi verificărilor de rigoare”.

Următoarea ședință de judecată în dosarul "sacoşa" va avea loc pe 29 februarie. Igor Dodon este învinuit de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat.

Procurorii îl acuză pe fostul preşedinte că ar fi pretins de la Vlad Plahotniuc peste un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat din Moldova. Fostul preşedinte, care pledează nevinovat, riscă până la 20 de ani de inchisoare.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter