Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova îi avertizează pe cetățenii moldoveni aflați în Rusia în legătură cu aplicația „Amina”, folosită de autoritățile ruse pentru monitorizarea digitală a străinilor. Potrivit MAE, chiar și o eroare tehnică a aplicației poate fi considerată o încălcare a regimului de ședere și poate duce la expulzare sau la interdicția de a intra în Rusia timp de până la cinci ani.
Aplicația „Amina” solicită acces permanent la localizarea telefonului, precum și la cameră și microfon. MAE avertizează că diferențele dintre locația utilizatorului și adresa la care acesta este înregistrat oficial pot fi considerate abateri.
Sancțiuni pot apărea și dacă aplicația nu transmite datele la timp sau dacă verificarea biometrică dă erori. În astfel de situații, cetățenii riscă amenzi, anularea documentelor care le permit să muncească sau să locuiască în Rusia și, în anumite cazuri, interdicția de a intra în țară.
MAE precizează că autoritățile ruse îl consideră pe utilizator responsabil inclusiv pentru eventualele defecțiuni tehnice ale aplicației, iar dovedirea în instanță a unei erori a sistemului este aproape imposibilă.