Pe 30 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, i-a condamnat pe președinții organizațiilor teritoriale Criuleni și Ialoveni ale fostului Partid „Șor”, pentru acceptarea de bani de la grupul criminal organizat. De asemenea, magistrații au mai dispus aplicarea unor amenzi de milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, Instanța le-a aplicat ambilor o pedeapsă cu închisoare pe un termen de patru ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de conducere în partide sau organizații ale acestora şi de a exercita activităţi de administrare/gestionare financiară ori de organizare logistică în cadrul formaţiunilor, pe o durată de cinci ani. Pedeapsa a fost suspendată condiționat pe un termen de probațiune de trei ani.
De asemenea, instanța a decis confiscarea de la președintele organizației teritoriale Criuleni a aproximativ 2,9 milioane de lei, iar de la președintele organizației teritoriale Ialoveni – a proximativ 3,5 milioane de lei. Instanța a menținut sechestrul aplicat pe bunurile inculpaților la faza de urmărire penală.
Până la data devenirii definitive a sentinței, în privința acestora a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi Republica Moldova.
 
                               
                         
                               
                          
                                   
                                   
                                   
                                   
                                   
                                   
                                   
                                   
                                  