Ca în fiecare an, data de 2 martie (ziua declanșării conflictului de pe Nistru în 1992) a fost un motiv pentru presa și regimul separatist de la Tiraspol de a promova narațiunile false despre războiul din 1992. Astfel, se afirmă că R. Moldova ar fi atacat regiunea transnistreană și că Rusia nu ar fi intervenit. În realitate, studiile istorice și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) arată că acest conflict a fost declanșat de forțele separatiste și că Armata 14 rusă a avut un rol activ în susținerea acestora, potrivit Stopfals.md.
La Tiraspol, 2 martie este marcată ca „data respingerii agresiunii militare a Moldovei împotriva Transnistriei”, după cum afirmă pagina de Facebook Приднестровский Вестник.
Afirmații despre „agresiunea militară” a Moldovei și „neimplicarea” Armatei 14
Agenția de știri Новости Приднестровья (controlată de regimul separatist) a afirmat în câteva rânduri (pe site, pe Facebook și pe Telegram) că conflictul armat a fost început de autoritățile Republicii Moldova. Aceeași narațiune apare și pe alte site-uri ale administrației secesioniste.
Pe Facebook, Новости Приднестровья l-a citat pe liderul secesionist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, potrivit căruia „în noaptea de 2 martie 1992, agresiunea Moldovei împotriva Transnistriei a căpătat amploarea unui război”. Krasnoselski a publicat un text asemănător și pe canalul său de Telegram. Postări cu afirmații similare au fost publicate și pe TikTok.
O altă narațiune promovată de Tiraspol este că Armata 14 a Federației Ruse nu s-a implicat în război. „În perioada martie–iulie 1992, Armata 14 a fost un observator din afară a conflictului”, a scris pe Telegram agenția Новости Приднестровья.
CEDO a stabilit că Armata 14 s-a implicat direct în război
Afirmația că armata rusă nu s-ar fi implicat în război a fost dezmințită chiar de fostul președinte al Dumei de stat a Federației Ruse. Aflat în octombrie 2002 la Chișinău, Ghenadi Selezniov a recunoscut că Rusia i-a susținut pe separatiștii transnistreni „pentru a împiedica Unirea R. Moldova cu România”.
De altfel, la declarațiile lui Selezniov se face referire și în hotărârea Ilașcu și alții contra Moldovei și Rusiei a CEDO prin care este recunoscut de facto rolul Rusiei în menținerea regimului separatist de la Tiraspol: „Curtea consideră ca fiind stabilit, dincolo de un dubiu rezonabil, că separatiştii transnistreni au putut să se înarmeze din contul arsenalului Armatei 14 staţionate în Transnistria. Militarii Armatei 14 au ales să nu se opună separatiştilor veniţi să se înarmeze din depozitele acestei armate; dimpotrivă, în multe cazuri, ei i-au ajutat pe separatişti să se echipeze, livrându-le arme şi deschizându-le aceste depozite”.
Și în hotărârea CEDO Catan și alții contra Moldovei și Rusiei se face referire la contribuția Armatei 14 în război: „Un număr mare de cetăţeni ruşi din afara regiuni, în special cazaci, s-au deplasat în Transnistria pentru a lupta alături de separatişti împotriva forţelor moldoveneşti. Având în vedere suportul acordat separatiştilor de trupele Armatei 14 şi transmiterea masivă de armament şi muniţii din depozitele Armatei 14, Armata Republicii Moldova era într-o poziţie net-inferioară care a şi împiedicat-o să recapete controlul asupra Transnistriei. La 2 aprilie 1992, generalul Netkacev, noul comandant al Armatei 14 (care a devenit la 1 aprilie 1992 „Grupul Operaţional al Federaţiei Ruse din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” sau „GOTR”), a ordonat forţelor moldoveneşti care au încercuit oraşul Tighina (Bender), ocupat de separatişti, să se retragă imediat, în caz contrar, armata rusă urmează să riposteze”.
Studiile științifice contrazic afirmațiile Tiraspolului
Despre cauzele și începutul Războiului de pe Nistru au fost scrise numeroase studii, monografii și cercetări științifice care arată că acesta a pornit de la mișcările separatiste din regiunea transnistreană, care și-a autoproclamat independența încă în 1990, pe fundalul destrămării fostei URSS.
Transnistria and the War in Ukraine – 31 Years of Active Separatism, unul dintre cele mai recente articole științifice în acest sens, scris de Andrei Guțu și publicat în jurnalul european de specialitate L'Europe Unie/ United Europe, contrazice narațiunea că R. Moldova ar fi „început agresiunea militară”. Publicația arată că conflictul a fost alimentat și susținut de Armata 14.
Articolul științific The Transnistrian Separatism in the Republic of Moldova: Russian (Geo)Political and Military Implications, scris de istoricul Octavian Țîcu și publicat în cartea Resilience as Deterrence: Towards a Comprehensive Security Panorama confirmă că războiul din 1992 nu a fost declanșat de Chișinău, ci de separatiști susținuți de Rusia, și că Armata 14 s-a implicat direct.
În cercetarea publicată de Centrul European pentru Studii de Securitate George C. Marshall, intitulată Transnistria: Prospects for a Solution, se constată că „Armata Sovietică 14 a fost un factor-cheie în conflict. Președintele moldovean a încercat să preia controlul asupra acesteia și a emis un decret prin care toate trupele și echipamentele militare ale fostei Armate Sovietice erau transferate către noile forțe de apărare ale Moldovei. Decretul a rămas doar pe hârtie, deoarece Armata 14 nu l-a respectat. La 1 aprilie, președintele Elțîn a transferat oficial Armata 14 sub comanda Federației Ruse. În luna mai, Armata 14 a lansat atacuri împotriva forțelor moldovenești, alungându-le din câteva sate de pe malul stâng al Nistrului. Cea mai sângeroasă luptă a avut loc în iunie, când Armata 14 a intervenit din nou (de această dată oficial) în favoarea separatiștilor care pierdeau orașul Tighina (Bender), alungând forțele moldovenești”.
Istoric: Armata 14 a fost parte componentă a războiului, luptând de partea regimului separatist
Într-un comentariu pentru Stopfals.md, doctorul în istorie Artur Leșcu a calificat drept „minciună” afirmația că autoritățile R. Moldova au atacat regiunea transnistreană în 1992: „În primul rând, tot haosul creat de urmările acelei tragice zile a arătat că Moldova nici pe departe nu era pregătită sau se pregătea de ceva. Dar puținele documente pe care le avem arată clar cum a început totul, cum se pregătea regimul de la Tiraspol, cum se antrena, cum se echipa militar, în timp ce autoritățile constituționale ale Republicii Moldova erau foarte pasive în toată situația care degenera și care a degenerat, până la urmă, într-un război”.
Istoricul constată că există „dovezi indirecte și directe că Armata 14 a fost un participant activ în acest război. Anume Armata 14 a echipat forțele separatiste cu echipamente militare. Evident, ei oficial zic că nu, dar eu nu știu cum poți să furi un tanc dintr-o unitate militară rusească. Dovezile sunt clare în acest sens, cei din Armata 14 se ocupau și cu pregătirea efectivă a separatiștilor. Dar există și dovezi mai clare atunci când Armata 14 a participat activ cu focul de artilerie pentru a lovi în spatele militarilor noștri. Armata 14 a fost o parte componentă a acestui război care a luptat de partea regimului separatist”.
