Justiție

Un tânăr din municipiul Bălți, reținut pentru trafic de droguri

post-img
imagine

Oamenii legii au deconspirat activitatea infracțională a unui tânăr de 18 ani, din satul Corlăteni, municipiul Bălți, suspectat de realizarea substanțelor narcotice prin intermediul aplicației Telegram.

În urma măsurilor speciale de investigație şi a acţiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că suspectul activează în calitate de curier de droguri în nordul țării, prin intermediul respectivei aplicații. Acesta a fost reținut pe o stradă din Chișinău, în timp ce  ridica droguri dintr-un ascunziș, iar asupra lui au fost depistate 150 de grame de mefedronă și 150 de grame de PVP (sare). Mai mult, acesta lua drogurile din capitală și le ducea în Bălți unde le plasa în ascunzișuri pentru consumatorii finali.

În timpul percheziției efectuate la domiciliul acestuia, oamenii legii au ridicat 100 de grame de hașiș și 80 de grame de mefedronă, un cântar electronic de înaltă precizie, bandă adezivă și pachețele zip-lock. De asemenea, din două ascunzișuri dintr-o fâșie forestieră din Bălți au fost ridicate pachețele cu hașiș.

Valoarea drogurilor pe piața tenebră constituie 250.000 de  lei.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare persona culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane implicate în acest caz.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter