Preşedintele României, Nicuşor Dan, aflat joi la Chişinău, a avut o întrevedere cu preşedinta Maia Sandu. Cei doi șefi de stat au discutat despre relaţiile dintre România şi Republica Moldova, integrarea europeană, securitatea energetică şi ameninţările venite din partea Rusiei. Preşedintele României a spus că cele două state sunt tot mai apropiate şi au o relaţie specială, legată de istorie, limbă şi cultură.
„Întâlnirea noastră de astăzi este o dovadă în plus a apropierii dintre România și Republica Moldova și a relației noastre speciale bazate pe comunitatea de istorie, limbă, cultură și tradiții”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele României a apreciat paşii făcuţi de Republica Moldova în drumul spre Uniunea Europeană şi a îndemnat autorităţile să continue reformele.
România, a spus el, va fi în continuare alături de Republica Moldova şi va oferi sprijin şi expertiză pentru ca procesul de aderare la UE să avanseze mai repede.
„Reformele trebuie continuate în ritm susținut, pe toate palierele, iar România va rămâne aproape, oferind expertiză tehnică și sprijin diplomatic pentru ca procesul de integrare europeană să avanseze într-un ritm accelerat”, a afirmat Nicușor Dan.
Cei doi oficiali au discutat şi despre securitatea energetică şi proiectele prin care cele două state îşi leagă sistemele energetice.
„Am abordat astăzi și temele rezilienței, combaterii dezinformării și amenințărilor hibride, precum și necesitatea de a contracara presiunile venite din partea Rusiei. Dintre acestea, încălcarea spațiului aerian de către drone rusești reprezintă o provocare constantă pentru autoritățile noastre și vom aprofunda cooperarea noastră pe acest palier”, a mai menționat Nicușor Dan.