O femeie din Republica Moldova şi-a pierdut viaţa în incendiile de vegetaţie devastatoare din Grecia. Trupul ei carbonizat a fost găsit într-o fabrică mistuită de flacari în orașul Halandri. Grecia se confruntă, de câteva zile, cu incendii violente de vegetaţie, iar la acţiunile de stingere a flăcărilor participă şi pompieri din Republica Moldova şi România, în cadrul mecanismului european de protecţie civilă.
LILIANA BARBAROŞIE purtător de cuvânt, Ministerul de Externe: Autoritățile Elene au confirmat prin misiunea diplomatică a Republicii Moldova la Atena că persoana decedată în incendiile de vegetație este originară din Republica Moldova. Vârsta probabilă a acesteia ar fi de 60 de ani, dar pentru detalii suplementare privind identitatea victimei sunt necesare proceduri suplementare, printre care un test ADN. Autoritățile Republicii Moldova și cele elene depun în acest moment eforturi pentru identificarea rudelor victimei.
Femeia de 65 de ani lucra la fabrica din Halandri de mai bine de 20 de ani. În momentul incendiului era la serviciu şi ar fi încercat să se adăpostească într-o toaletă, dar nu s-a putut salva de flăcări. Astazi, însă, autorităţile elene anunţă că incendiile s-au mai domolit, după trei zile de infern. Mai sunt câteva focare lângă Atena, iar pompierii luptă să le stingă. Localnicii evacuați din regiunea Atena se întorc la casele lor. Mai bine zis la ceea a mai rămas din locuinţele distruse de flăcări.
"O flacără uriaşă a apărut de undeva din spate şi într-o clipă totul s-a topit, pur şi simplu. N-am avut vreme nici să ne luăm haine. Nu mai am decât ce-i pe mine."
Pagubele materiale sunt uriaşe: clădiri întregi făcute scrum şi vegetaţie pârjolită. Autoritățile se tem că numărul morților ar putea fi mai mare. La fel și numărul clădirilor care au ars. Deocamdată, se vorbește de zeci de imobile.
"Am intrat singur în casă. Când m-au văzut pompierii, au venit după mine. Am salvat ce se putea salva. Ni s-a spus că reluarea alimentării cu electricitate durează o lună. Dar nu se ştie când se reia alimentarea cu apă."
În total, până acum au căzut pradă flăcărilor 8.500 de hectare de teren. În zona Atenei, cele mai multe focare sunt acum sub control. Dar încă mai există puncte unde arde mocnit, iar autoritățile atrag atenția că pericolul nu a trecut.