Social

A treia licitaţie pentru găsirea unei firme care să închirieze unele spaţii comerciale din AIC a eșuat

A treia licitaţie pentru găsirea unei firme care să închirieze unele spaţii comerciale din AIC a eșuat

A treia licitaţie pentru găsirea unei firme care să închirieze unele spaţii comerciale din Aeroportul Chişinău a eșuat. Directorul Agenţiei Proprietăţii Publice, Roman Cojuhari, va cere sistarea licitaţiei. Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale modificările prin care fost extins termenul de dare în arendă a spațiilor comerciale.

Magistraţii Curţii Constituţionale au luat o decizie la sesizarea deputaţilor Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor.


HOTĂRÂREA CURŢII CONSTITUŢIONALE


"Curtea a notat că respectarea cerințelor procedurale referitoare la adoptarea legilor este la fel de importantă ca respectarea cerințelor aplicabile față de conținutul legilor. Cele dintâi protejează democrația parlamentară, care trebuie respectată pe tot parcursul procesului de legiferare și care îi asigură pe cetățeni că legile nu au fost adoptate în mod abuziv.".


Directorul APP, Roman Cojuhari, a declarat că Legea va fi modificată și, până atunci, va cere suspendarea celei de-a treia licitaţie pentru spaţiile comerciale.


ROMAN COJUHARI director, Agenţia Proprietăţii Publice: „În continuare Aeroportul Internaţinal Chişinău nu va fi privatizat, el se va regăsi în lista bunurilor nepasibile privatizării. În acest sens, astăzi vom informat Comisia despre acea iniţiatuvă legislativă care este acum în proces de avizare. Comisia nu are decât să se întrunească şi să ia o decizie. Noi vom propune sitarea licitaţiei până la aprobarea legii 121 în redacţie nouă.”


Expertul în administrare publică, Oleg Tofilat, susţine că o nouă sistare şubrezeşte încrederea potenţialilor parteneri.


OLEG TOFILAT, expert: "Sistarea licitației aparent nu aduce a bine însă, dacă privim partea bună a lucrurilor, ar fi o șansă pentru autorități de a regândi procesul. Eșecul proceselor de licitare mai degrabă afectează autoritățile, decât Aeroportul, deoarece, de fapt, nu va influența direct deciziile operaționale ale companiilor aeriene sau a pasagerilor. Din alta parte, licitarea neinspirata surpă din încrederea potențialilor parteneri-locatari ai Aeroportului".


Până acum au mai fost două licitaţii. Prima a eșuat pentru că s-au înscris doar două companii și nu asigurau o concurență suficientă. La cea de-a doua a venit doar o singură companie, care nici nu avea toate actele necesare. Potrivit autorităților, până la lansarea unei noi licitaţii, spaţiile comerciale din incinta Aeroportului vor fi folosite tot de către companiile afiliate fugarului Ilan Şor.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter