Justiție

Un nou membru al grupării, reținut la Chișinău în dosarul tentativelor de asasinat din Ucraina

post-img
Imagine simbol

Ofițerii Direcției de combatere a criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, anunță reținerea, la Chișinău, a unui alt membru al grupului criminal organizat. Este vorba despre un bărbat de 36 de ani, suspectat că ar fi fost implicat în pregătirea lichidării fizice a unor persoane publice din Ucraina.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, pe moment se petrec acțiuni de urmărire penală în privința acestuia.

Citește și: Arest după gratii pentru trei suspecți în dosarul omorurilor din Ucraina

Nicolae Şepeli, organizatorul rețelei de asasini a persoanelor publice din Ucraina, individ recrutat de forțele speciale rusești, îşi va petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv în penitenciar. Acolo va sta şi concubina acestuia, dar şi un al membru al grupării infracționale. Potrivit autorităților, în privinţa celui de-al patrulea suspect reținut la Chișinău acesta va fi cercetat în stare de de libertate.

Nicolae Şepeli este suspectat că ar fi recrutat mai multe persoane şi ar fi planificat asasinarea a peste cinci persoane din lumea politică și mass-media din Ucraina.

Pe 19 februarie, pe teritoriul Moldovei, au fost reținute patru persoane, iar pe teritoriul Ucrainei – șapte persoane, unde ar fi urmat să execute asasinatele.

Citește și: „Nevinovat”. Primele declarații ale suspectului principal în cazul omorurilor planificate în Ucraina

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter