TV Network
Canalele TVR
Social

Urătorii merg din casă în casă și vestesc noul an

Urătorii merg din casă în casă și vestesc noul an
Sursa video: TVR MOLDOVA

E ajunul Anului Nou, iar prin sate umblă cetele de urători, îmbrăcaţi în straie naţionale, dar şi deghizaţi în urși sau capre. E o tradiţie veche, din străbuni, care marchează venirea noului an şi care se păstrează mai ales în raioanele de nord, Soroca şi Glodeni. Gospodarii îi așteaptă cu nerăbdare şi spun că dacă urătorii le trec pragul, atunci anul care vine va fi unul bun.

De cum se înserează, urșii şi caprele pornesc cu alaiul pe la casele gospodarilor. Cetele de urători vestesc venirea noului an.

„Cinstiţi gospodari, primiţi căpriţa? Primim, primim! Bună seara să trăiţi”.

Ca în fiecare an, urătorii pregătesc coregrafii deosebite pentru a impresiona gazdele. Jocul cu urşii simbolizează moartea şi reînvierea naturii.  

Tinerii spun că le sunt dragi tradiţiile strămoşeşti şi de aceea, an de an, merg cu uratul.

„Tradiţional, în seara de anul nou, noi mereu mergem cu uratul pe la gospodari. Desigur, avem capra, ursul, şi aşa ne străduim să păstrăm tradiţiile noastre. Avem o mare plăcere ca să continuăm aceste tradiţii cu inima deschisă şi suntem foarte bucuroşi că avem posibilitatea şi gospodarii ne primesc cu inima deschisă”.

Urătorii cu măști tradiționale sunt bine-veniţi în gospodării pentru că, astfel, tradițiile rămân vii. Tinerii primesc colaci, dulciuri şi vin de casă.

TAMARA COŞCIUG gospodina casei: „Dragilor, vă mulţumim că şi în aceast an ne-aşi trecut pragul. Vă dim în anul care vine să o duceţi şi mai bine. S-aveţi parte de sănătate, bucuri, succes în toate. Pace în suflet şi în ţară”.

VALENTIN COŞCIUG gospodarul casei: „Am pregătit pentru dragii urători un vin gustos, după tradiţiile noastre. şi pentru că e frig afară, am fiert izvar din vin roşu”.

„Aho, aho şi bună seara… urătura să o urăm. Gazdă dragă, cum trăiţi? ... nu au umblat. Așteptăm copiii. Ei se pornesc prin sat pe la orele 1, este şi capra, cal, urs, buhai, cete de colindători mai umblă. Lumea se pregătește. Tradițiile sunt păstrate la noi în sat. Probabil, mai frumoase tradiții decât la noi în satele moldovenești nu pot fi nicăieri”.

Cetele mascate merg din casă în casă, până la răsăritul soarelui, iar mâine dimineaţă sunt așteptate cu semănatul.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter