TV Network
Canalele TVR
Noutățile partenerilor

Vasile Stroescu va avea un bust la Palatul Parlamentului din București

post-img
Bustul Vasile Stroescu

Bustul lui Vasile Stroescu, primul președinte al Parlamentului României Reîntregite, va fi inaugurat pe 8 iunie 2026 la Palatul Parlamentului din București, în cadrul unui eveniment dedicat sărbătoririi a 100 de ani de la moartea marelui filantrop și patriot basarabean. Ceremonia va fi urmată de un simpozion internațional omagial consacrat memoriei sale.

Organizatorii spun că evenimentul are o importantă încărcătură istorică și simbolică și este rezultatul unui parteneriat dintre mediul academic, civic și legislativ din România și Republica Moldova. Inițiativa a fost lansată de reprezentanți ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, ai Asociației Obștești „Monumentum” din Republica Moldova și de fostul consul general al României la Bălți, Petrișor-Ionel Dumitrescu.


Manifestarea va avea loc sub auspiciile Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, iar fundamentarea științifică este asigurată de Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române.


Demersul pentru amplasarea bustului a fost susținut în Parlamentul României de deputații Cosmin Andrei și Ecaterina-Mariana Szőke, precum și de senatorul Ionel Carp.


La 1 decembrie 1919, Vasile Stroescu (1845 - 1926) a deschis și a prezidat lucrările primului Parlament al României Reîntregite, în calitate de președinte al forului legislativ. Acesta a rămas cunoscut și pentru mesajul său moral adresat generațiilor viitoare: „În viața noastră, în lucrările noastre, trebuie să avem inimă, gânduri și mâini curate”.


Membru de Onoare al Academiei Române din 1910, Vasile Stroescu este considerat una dintre figurile marcante ale luptei pentru unitatea națională. De-a lungul vieții, acesta a sprijinit financiar construirea unei catedrale în București, peste 216 biserici, 96 de școli și spitale din spațiul românesc, precum și activitatea ASTRA și a presei românești.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter