Antreprenori, consultanți şi manageri au discutat, la Chişinău, despre cum își pot creşte afacerile într-o piață care se dezvoltă rapid. Schimbul de experienţă a avut loc în cadrul celei de-a doua ediţii a Conferinței Internaționale a Consultanței în Afaceri și Management din Moldova. Printre subiectele discutate au fost provocările reale, deciziile dificile și oportunități pe care mulți încă nu le valorifică suficient.
Participanţii la eveniment au adus în prim-plan subiecte precum dezvoltarea afacerilor, perspectivele digitalizării, competitivitatea, consolidarea profesiei de consultant, facilitarea accesului la oportunități reale de creștere, finanțare și inovare. Au fost prezentate şi exemple din experiența României și a experților internaționali.
CORNEL COŞER, preşedinte, Consiliul Asociației Consultanților în Afaceri și Management din R.Moldova: La modul practic vrem ca consultanţa să fie percepută ca vizibilă, credibilă şi, de ce nu, profitabilă și cu valoare adaugată pentru antreprenori... Orice consultant este un agent al schimbării. El vine cu o altă viziune. Vine cu un alt unghi de vedere. Este foarte importantă colaborarea și discuția cât mai apropiată dintre antreprenor și consultant.
SIMONE DI STEFANO, director adjunct, Biroul de Cooperare al Elveţiei în Moldova: Noi suntem ferm convinşi că Moldova are nevoie de o reţea puternică de cosultanţi profesionişti, care înțeleg realităţile locale şi rămân în același timp conectați cu expertiza internaţională, cu standardele și tendinţele internaționale.
ANA ŢÎBULEAC, director adjunct, proiectul OPTIM: Sectorul de consultanţă este un sector foarte important pentru dezvoltarea business-urilor, mai ales în contextul Republicii Moldova... Consultanţii vor avea posibilitatea să facă schimb de experienţă, cunoștințe, pe diferite teme ce țin de accesarea pieţelor externe, ce țin de accesarea finanţării europene.
Un alt subiect a fost şi rolul consultanţei în absorţia fondurilor europene, prin exemple practice şi studii de caz prezentate de experţi.
ANDREI CRIGAN, preşedinte, Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova-România: Consultanţii au rolul de a ajuta mediul de afaceri şi autoritățile publice locale să absoarbă mai bine și mai eficient fondurile europene... Iar pentru ambele maluri de Prut e un prilej foarte bun de a schimba experienţă pentru că România este o ţară care implementează proiecte europene. Domeniul consultanţei este destul de bine dezvoltat în România.
ANA- MARIA ICÂTOIU, preşedinte, Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM- uri: În cadrul proiectului pot să gândesc elemente de inovare, pot să introduc o componentă de cercetare, care să mă ajute să cresc, nu doar punctual, pentru că am identificat o nevoie pe piaţă căreia să-i răspund în mod imediat. Dar să mă ajute să cresc în timp, gradual și organic, și la un moment dat să fiu chiar competitiv pe pieţele europene.
Citește și: Oportunități de angajare: Peste două mii de locuri vacante, disponibile la Târgul locurilor de muncăConferința Internațională a Consultanței în Afaceri și Management din Moldova este organizată de Asociația Consultanților în Afaceri și Management din Moldova, cu sprijinul Guvernului Elveției prin proiectul "Oportunităţi prin Tehnologii şi Inovaţie în Moldova".