TV Network
Canalele TVR
Economic

R. Moldova atrage investitori români: discuții despre tranziția verde și securitatea energetică

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu

Republica Moldova atrage tot mai mulți investitori din România. Interesul este alimentat de ritmul de digitalizare, deschiderea către tehnologii noi și efortul autorităților de a crea un mediu predictibil pentru afaceri. Despre oportunități, securitate energetică și cooperare regională s-a discutat astăzi la o conferința dedicată tranziției verzi și consolidării independenței energetice.

Companiile din România care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă își extind activitatea în Republica Moldova. Piața locală oferă deschidere pentru implementarea soluțiilor moderne, iar interesul pentru independență energetică este în creștere.


CORNEL EFTENOIU, investitor: Suntem pe piaţa din R. Moldova din 2022 şi observăm cum de la an la an interesul faţă de energia regenerabilă  şi siguranţa energetică creşte, inclusiv la nivelul populaţiei. Investitorii din România sunt primiţi cu braţele deschise aici, a venit şi a deschide un bussines este foarte uşor, R. Moldova este foarte digitalizată. 


CĂTĂLIN STANCEL, investitor: Noi am dezvoltat o tehnologie de vircion power plan ce înseamnă că noi interconectăm prosumatorii din România în aşa fel încât independenţa energetică să fie asigurată de sistemele acestor consumatori. Este un pas mai avansat care vrem să îl dezvoltăm şi aici în R. Moldova, noi suntem pregătiţi cu tehnologia, avem nevoie de cadru legal. 


Deși pieța este redusă comparativ cu alte state din regiune, Republica Moldova are șansa de a deveni un model regional.


DAN NUŢIU, președintele Asociației Investitorilor din România în R. Moldova: Din cei 50 de membri ai Asociaţiei Investitorilor din România, peste 20% dintre mebri sunt din domeniul energetic, membri care au venit în ultimii 2-3 ani într-un număr mai mare. R. Moldova va deveni un lider regional inclusiv de bune practici. 


EXCELENŢA SA CRISTIAN-LEON ŢURCANU, ambasadorul României în Republica Moldova: Cooperarea dintre Chişinău şi Bucureşti are o componentă foarte importantă pentru că dincolo de investiţiile directe, dincolo de proiectele investiţionale, România face transfer de expertiză, face transfer de know-how către Chişinău, atât în ceea ce priveşte paşii foarte concreţi care trebuie îndepliniţi în procesul de integrare europeană, dar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea acestui sector strategic.


Autoritățile afirmă că următoarea etapă este consolidarea infrastructurii energetice, extinderea interconexiunilor cu România și dezvoltarea sistemelor de stocare. În paralel, se lucrează la un cadru legal și la măsuri care să accelereze investițiile.


DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: Am lucrat la un proiect, la o iniţiativă legislativă pentru a facilita o dezvoltare rapidă a acestor capacităţi de stocare. Noi la moment avem nevoie de un minim de 600 megawatt ore capacităţi de stocare. O valoare confortabilă ca să putem absorbi un gigawatt de energie regenerabilă disponibilă am avea nevoie de de 1.200 de megawatt oră.

Citește și: Investițiile SUA în securitatea digitală a RM: Detalii despre sprijinul de 8 milioane de dolari


Potrivit Ministerului Energiei, Republica Moldova își acoperă tot mai mult consumul din surse regenerabile. Ieri, peste 70 la sută din energia consumată a provenit din energie verde. 37% a fost importată din România.

author-img_1

Irina Mihailici

Reporter