Economic

Investițiile SUA în securitatea digitală a RM: Detalii despre sprijinul de 8 milioane de dolari

Nick Pietrowicz, șef adjunct al Ambasadei SUA în Republica Moldova

În următorii patru ani, Statele Unite vor aloca opt milioane de dolari pentru consolidarea securității cibernetice a Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de însărcinatul cu afaceri al SUA la Chișinău, la Forumul pentru Securitate Cibernetică, găzduit de Universitatea Tehnică a Moldovei. Sprijinul va fi oferit pentru organizarea instruirilor, evaluarea ameninţărilor cibernetice şi furnizarerea de echipament esenţial.

NICK PIETROWICZ, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în R. Moldova: Astăzi, am plăcerea să anunț public că administrația Trump oferă încă 8 milioane de dolari pentru a promova obiectivele noastre comune în domeniul securității cibernetice. Acest sprijin reprezintă un exemplu de împărțire a responsabilităților, un principiu de bază al abordării secretarului Rubio privind asistența externă.


Republica Moldova duce în continuare o lipsă de specialişti în domeniul securităţii cibernetice, ceea ce face ca multe companii şi instituţii să fie vulnerabile din punct de vedere tehnologic.


MICHELLE ILIEV, secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării: Este un domeniu care global duce lipsă de specialişti. În R. Moldova într-adevăr îi căutăm cu lumânarea şi sperăm să putem să extindem acest pool de talente, prin urmare, tinerii, iată suntem aproape şi de absolvire. În momentul în care există un atac asupra unei platforme de bussines tu pierzi absolut toți clienţii tăi, în mediu calcolul este că acest atac costă 200 de mii de euro sau de dolari pentru o companie mică sau mijlocie. 


MIHAI LUPAŞCU, director, Agenţia Securitate Cibernetică: Abia acum creăm capacitate pentru detecţie. De aceea poate să ne pară că avem mai multe atacuri cibernetice, dar asta e doar din cauză că trebuie să creştem capacitatea de detecţie. respectiv, avem nevoie de un termen  mai lung ca să putem compara date relevante statistic, dar din percepţia pe care o avem, cu siguranţă atacurile cresc şi în special ceea ce vizează persoanele fizice.


Totuşi, în ultimii ani, domenul a devenit mai atractiv pentru tinerii studenţi.


DINU ŢURCANU, prorector pentru digitalizare, UTM: De la lansarea Agenţiei pentru Securitate Cibernetică şi a Institutului Cybercor, vedem o atracţie mai mare a tinerilor pentru domeniul securităţii cibernetice, oricum în continuare avem o lipsă a acestor specialişti formaţi.


SERGIU RABII, director, program Innovate Moldova: Securitatea cibernetică este importantă într-o economie digitală. Şi pentru a dezvolta o economie robustă şi o societate rezilientă avem nevoie să ne protejăm în mediul digital, cum ar fi plăţile electronice, aplicaţiile mobile, serviciile guvernamentale online şi toată activitatea business-ului.

Citește și: Cardurile bancare sunt tot mai utilizate: Peste 4 milioane, în circulație în Moldova


Moldova Cyber Forum a ajuns la cea de-a treia ediţie şi întruneşte oficiali, reprezentanţi ai industriei, specialişti naţionali şi internaţionali.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter