Politic

CEC a dat aviz pozitiv proiectului de lege privind testarea votului prin corespondență

CEC a dat aviz pozitiv proiectului de lege privind testarea votului prin corespondență

Comisia Electorală Centrală a dat aviz pozitiv proiectului de lege privind testarea votului prin corespondență. Asta înseamnă că iniţiativa poate fi dezbătută în lectură finală de Legislativul de la Chişinău. Deputaţii din opoziţie nu renunţă, însă, la cererea lor de retragere a acestui proiect de pe masa parlamentarilor.

Avizul a fost aprobat cu votul a cinci membri ai Comisiei Electorale Centrale, iar ceilalţi trei s-au abţinut. În pofida acestui fapt, deputaţii din opoziţia parlamentară îşi menţin poziţia şi susţin că iniţiativa e discriminatorie pentru mulţi cetățeni ai Republicii Moldova aflați peste hotare.

GRIGORE NOVAC deputat BCS: „Noi în principiu audieri pe bune nu am avut, dar am avut de cele mimate. Parctic toate Partidele s-au expus împotriva proiectului în redacţia care este. Acest proiect este în contradicţie cu Codul Electoral al Republicii Moldova şi în contradicţie cu Constituţia Republicii Moldova. Porpunerea este să excludem din ordinea de zi proiectul privind privind votul prin corespondenţă”.

De cealaltă parte, Vasile Grădianu, membru al Comsiei juridice  numiri şi imunităţi, respinge toate aceste afirmaţii şi spune că au fost organizate mai multe runde de consultări la care nu a participat niciun deputat din opoziţie.

VASILE GRĂDINARU deputat PAS: „Vreau să dezmint anumite falsuri care au fost lansate. Au fost cel puţin trei discuţii publice, una din ele a fost partidele politice l acare cetăţeanul acre vine cu propunere nu a participat, cum nu a participat nici alţi membrii ai blocului care îl reprezintă.  Nimeni, niciun partid şi nici un reprezentant al societăţii civile nu a spus că este împotriva acestui proiect . Toţi au susţinut şi au zi că este loc de îmbunătăţire”.

Amintim că proiectul de lege privind testarea votului prin corespondenţă în Statele Unite ale Americii și Canada a fost aprobat de Parlament, în primă lectură, în luna martie.  Atunci deputaţii opoziției nu au susținut proiectul şi s-au întrecut în critici. Experții electorali au salutat ideea introducerii acestui sistem de vot, dar au spus că el trebuie să funcţioneze în toate țările în care există cetăţeni ai Republicii Moldova.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter