Actualitate

Averile socialiștilor Mizdrenco și Moroșan au intrat sub lupa ANI

post-img
ANI va verifica averea a doi membri PSRM: Vladimir Mizdrenco și Maxim Moroșan

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat proceduri de control ale averii în privința a doi reprezentanți ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM): Vladimir Mizdrenco, președinte al raionului Râșcani, și Maxim Moroșan, consilier în Consiliul municipal Bălți.

În cazul lui Vladimir Mizdrenco, la 27 octombrie 2025, ANI a înregistrat sesizarea din oficiu privind o posibilă încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către Vladimir Mizdrenco. 

În declarațiile depuse pentru anii fiscali 2020–2024, acesta a indicat mai multe achiziții de mijloace de transport. Datele sugerează că el a avut capacitatea financiară de a efectua aceste procurări, inclusiv de a menține solduri semnificative în conturile bancare.

Potrivit declarațiilor de avere pentru anii fiscali 2020–2024, Mizdrenco a cumpărat: în 2020, un automobil Toyota RAV4 în valoare de 80.000 de lei. În 2022, el a declarat un automobil Dacia Duster în valoare de peste 170.000 de lei; în 2023, un alt automobil Toyota RAV4 în valoare  de 290.000 de lei. În 2024, el a trecut în declarația de avere un Dacia Duster în valoare de 125.000 de lei. 

ANI va iniția un control oficial pentru a verifica dacă veniturile declarate între 1.08.2016 și 26.11.2025 justifică achizițiile făcute. Vladimir Mizdrenco deține în prezent funcția de președinte al raionului Râșcani din partea PSRM. El a fost deputat după alegerile parlamentare din februarie 2019. 

El a fost membru al Consiliului Republican al socialiștilor, președinte al Organizației teritoriale Râșcani și președinte al organizației de tineret „Garda Tânără”. Cariera în Parlament a lui Mizdrenco s-a încheiat după alegerile parlamentare anticipate din iulie 2021. El a candidat pe lista Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, dar nu a acces în Parlament.

În cazul lui Maxim Moroșan, consilier în Consiliul municipal Bălți, conform declarațiilor de avere pentru 2023–2025, acesta a obținut drept de proprietate asupra mai multor bunuri, inclusiv:

În 2023, un automobil Mercedes-Benz S500 în valoare de 3 milioane de ruble; în 2024, un Lexus LS460 în valoare de 240.000 de lei; în același an, un Mercedes-Benz GL 350 pentru suma de peste 3.000 de lei. Tot în 2024, un camion Scania în valoare de peste 3.000 de lei.

În 2025, un imobil cu o suprafață de 73,7 metri pătrați, achiziționat pentru aproape 10 milioane de ruble. 

Inspectorul a remarcat că veniturile declarate — în special cele salariale — sunt modest raportate la valoarea bunurilor procurate. Aceste circumstanțe au determinat ANI să inițieze controlul averii pentru perioada 20.11.2023 – 26.11.2025 în vederea verificării provenienței și justificării fondurilor utilizate.

Maxim Moroșan a fost consilier municipal PSRM la Bălți. În 2024, a fost reținut în urma unei altercații. Anterior, Moroșan a locuit timp de aproape 20 de ani în Rusia, unde a practicat „magia” și a fost businessman. 

În 2020, a revenit în R. Moldova, la Bălți și a înființat Uniunea Antreprenorilor Ruso-Moldoveni, dar și organizația „Я Бельчанин” / „Sunt Bălțean”. Ambele asociații au fost finanțate prin intermediul fundației „IFAVIS” de interlopul Grigore Caramalac. 

El a fost suspectat de-a lungul timpului de comiterea mai multor infracţiuni legate de banditism, complicitate la tentativă de omor premeditat cu circumstanţe agravante, şantaj şi sustrageri de bani în proporţii deosebit de mari.

Citește și: Percheziții în nordul R. Moldova: Sunt vizați membri grei ai PSRM (Surse)

Pe 27 octombrie, procurorii au efectuat percheziții la cei doi membri PSRM într-o cauză penală legată de pregătirea destabilizărilor și dezordinilor în masă.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter