Economic

„Asigurare normală”. Cum și-a procurat gaz regiunea transnistreană în primele zile ale lui 2026?

post-img
Liderul administrației separatiste de la Tiraspo, Vadim Krasnoselski

Pretinsul ministru al dezvoltării economice de la Tiraspol, Serghei Obolonik, susține că asigurarea regiunii transnistrene cu energie în primele zile ale anului 2026 este „normală”. La Râbnița, a spus el, Fabrica de Ciment și-a suspendat activitatea, iar combinatul siderurgic local funcționează la capacitatea parțială.

„Furnizarea de gaze în perioada 1-11 ianuarie 2026 s-a desfășurat fără avarii sau incidente în rețelele de distribuție și transport. Consumul este de 3,5-3,8 milioane de metri cubi de gaze pe zi. Între timp, producția energetică intensivă a Fabricii de Ciment Râbnița a fost suspendată, iar Uzina Metalurgică funcționează doar în regim de laminare (fără topirea oțelului), ceea ce ajută la echilibrarea rețelei electrice”, a raportat Serghei Obolonik în cadrul unei ședințe a administrației separatiste potrivit presei din regiune.

Pe 18 decembrie 2025, autoritățile de la Tiraspol au declarat instituirea stării de urgență în economie pe o perioadă de o lună din cauza dificultăților în aprovizionarea cu gaze a regiunii separatiste, afirmând că ar fi cauzată de o „încetinire” a tranzacțiilor în UE pentru achiziția de gaze.

Votată de Sovietul Suprem de la Tiraspol și promulgată de liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, decizia presupune reducerea livrărilor de gaze către întreprinderile industriale pentru a asigura cu căldură și apă caldă populația.

La o ședință transmisă de presa locală, Krasnoselski a spus că „vremurile nu sunt ușoare”, iar regiunea secesionistă este afectată „de tot ceea ce se întâmplă în jur”, dar că situația „este controlabilă”.

Potrivit Stopfals.md, noua schemă de furnizare a gazelor în regiunea transnistreană prevede următorii pași: o firmă elvețiană cu acționariat maghiar, MET Gas and Energy Marketing AG, care are o reputație bună pe piața internațională, livrează pe banii Moscovei gazele la hotarul cu R. Moldova în baza unui contract semnat cu Moldovagaz.

La rândul său, Tiraspolul achită în avans costurile de tranzit pentru gazul transportat de la frontiera cu R. Moldova spre regiunea transnistreană, în baza unui acord între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz. Această schemă de asigurare cu gaze funcționează extrem de anevoios deoarece Rusia plătește serviciile companiei MET Gas and Energy Marketing AG prin intermediul unor societăți anonime din Emiratele Arabe Unite, stat care nu a aderat la sancțiunile Occidentului împotriva Rusiei după începutul războiului de agresiune împotriva Ucrainei.

Pe măsura ce sancțiunile împotriva Rusiei se înăspresc, această modalitate de plată devine tot mai complicată. Efectuarea plății din Emirate către MET este cea mai dificilă etapă, deoarece compania respectivă este înregistrată în Elveția, stat care a aderat la sancțiunile împotriva Rusiei.

Procesul de achitare este fragmentat în trei părți pe lună și trebuie să ocolească de fiecare dată sancțiunile UE.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor