Președinta Maia Sandu convoacă, în zilele următoare, Consiliul Național de Securitate pentru a analiza atacul cibernetic asupra Republicii Moldova și măsurile de răspuns. Comisia securitate națională a Parlamentului va organiza, miercurea viitoare, audieri cu ușile închise.
Amploarea atacului cibernetic și măsurile de răspuns vor fi examinate la ședința Consiliului Național de Securitate, convocată de Maia Sandu pentru zilele următoare. Potrivit Președinției, atacul ar fi fost facilitat de inteligența artificială, iar șefa statului a subliniat necesitatea cooperării internaționale în domeniul apărării cibernetice.
În paralel, unii deputați din opoziție susțin că plecarea Nicoletei Colomeeț de la conducerea Agenției de Guvernare Electronică nu este suficientă şi pun sub semnul întrebării competențele profesionale ale persoanelor numite la conducerea instituțiilor.
ION CHICU, deputat, Blocul Alternativa: Eu aştept o anchetă serioasă şi obiectivă la acest capitol. Noi avem o vulnerabilitate că am colectat toate datele, ASP, FISC, medicină etc. Le-am conectat într-un singur punct, acolo unde este agenţia guvernare electronică. După cum am spus, acolo avem incompetenţi la conducere. Am creat acest punct vulnerabil şi hackerilor nu le mai trebuie să spargă baza de date la ASP sau baza de date la FISC, ei au găsit locul vulnerabil.
VLAD BATRÎNCEA, deputat, Partidul Socialiștilor: Sunt promovaţi oameni care sunt departe de domeniul pe care îl conduc. Eventual şi cu această doamnă, poate este o doamnă foarte decentă, nu o cunosc, dar noi nu vorbim despre calităţile ei personale. Vorbim despre calităţile profesioniste. Deci, în cariera ei, doamna nu a avut nimic în comun cu securitatea cibernetică.
Deputații Partidului Nostru cer ca atacul cibernetic să fie investigat și de o comisie parlamentară de anchetă.
ALEXANDRU BERLINSCHII, deputat, Partidul Nostru: Conducerea ţării va convoca şedinţa Consiliului Naţional de Securitate. Acesta este un semnal bun. Ceea ce vrem noi să facem este ca, pe platforma parlamentară, să creăm acea comisie de anchetă, pentru a elucida toate circumstanţele. Asta e unu, doi: să vedem că poate sunt necesare anumite modificări la legislaţie. Şi trei, nu în ultimul rând, să vedem care totuşi a fost cauza admiterii unei asemenea breşe de securitate.
Comisia securitate națională, apărare și ordine publică va organiza, miercurea viitoare, audieri cu ușile închise.
IGOR GROSU, preşedintele Parlamentului: Guvernul să îşi facă analiza, pentru că oricum trebuie să vină la comisie. Şi la comisie, deja să putem punea toate întrebările, să vedem unde e breşa, de ce resurse avem nevoie, la cine să ne adresăm dintre parteneri, pentru că, cumva, vă daţi seama, capacităţile, un pic, ne depăşesc problemele astea. De aceea, neapărat la ajutorul partenerilor.
Specialiștii continuă să investigheze incidentele și să restabilească serviciile afectate. Directorul Agenției pentru Securitate Cibernetică, Mihai Lupașcu, a declarat pentru TVR MOLDOVA că majoritatea serviciilor publice digitale, în special cele critice, au fost restabilite. Potrivit acestuia, procesul ar urma să fie încheiat până la sfârșitul săptămânii. Ulterior, autoritățile vor prezenta un raport privind incidentele cibernetice. Hackerii au vizat aproximativ un milion de IDNP-uri.
Potrivit Agenţiei de Guvernare Electronică, sistemele financiare nu au fost compromise, însă informațiile furate pot fi folosite în tentative de escrocherie. Oamenii sunt îndemnaţi să nu divulge informații confidențiale, să nu acceseze link-uri suspecte și să nu autorizeze plăți cerute de necunoscuți.