TV Network
Canalele TVR
Economic

Facturi mai mari în regiunea transnistreană. A treia majorare de la declanșarea crizei gazelor

post-img
Tiraspoltransgaz

Locuitorii regiunii transnistrene vor plăti mai mult pentru serviciile comunale începând cu 1 ianuarie 2027. Așa-zisa administrație de la Tiraspol a aprobat noile niveluri maxime ale tarifelor la utilități, ce prevăd o creștere medie de aproximativ 4% a facturilor pentru populație. Aceasta este cel puțin a treia majorare a tarifelor la după declanșarea crizei energetice a gazelor în stânga Nistrului în decembrie 2024.

Decizia a fost adoptată luni, 25 mai, de pretinsul executiv de la Tiraspol, potrivit presei din regiune. Administrația separatistă a regiunii susține că ajustările vizează principalele servicii comunale – gaze naturale, energie electrică, apă, canalizare și încălzire – și sunt motivate prin majorarea costurilor de întreținere a infrastructurii și reducerea consumului industrial. Astfel, tariful la gazele naturale pentru consumatorii casnici urmează să crească de la 1,70 la 1,75 ruble transnistrene pentru un metru cub. Energia electrică va costa 1,59 ruble pentru kilowatt-oră. Și serviciile de alimentare cu apă și canalizare se vor scumpi. Apa potabilă va ajunge la 10,23 ruble pentru un metru cub.

Majorări sunt prevăzute și pentru serviciile de încălzire. Pentru consumatorii conectați la rețelele centralizate operate de Tirasteploenergo, tariful va ajunge la 754,42 ruble pentru o gigacalorie. În cazul centralelor autonome, costul va fi de 576,2 ruble, iar în Bender – 691,64 ruble pentru o gigacalorie. Pretinsul ministru al dezvoltării economice de la Tiraspol, Serghei Obolonik, a declarat că deteriorarea rețelelor energetice și reducerea consumului industrial au condus la creșterea pierderilor în sistem, ceea ce influențează direct nivelul tarifelor.

Administrația separatistă îndeamnă populația să utilizeze surse de energie alternativă, susținând că astfel resursele disponibile ar putea fi redirecționate către sectorul industrial. Noile tarife vor afecta și agricultura. Apa pentru irigații se va scumpi de la 2,69 la 2,75 ruble pe metru cub. În prezent, o parte din cost este acoperită din bugetul regiunii.Totodată, din 2027 se majorează și tarifele pentru călătoriile cu troleibuzul. Aceasta va costa 4,48 ruble transnistrene. Facilitățile pentru anumite categorii sociale, inclusiv reducerile pentru elevi și studenți, vor fi menținute.

Pe 31 martie 2025, pretinsul executiv din stânga Nistrului a aprobat tarife majorate la energie electrică. Conform deciziei de a tunci a administrației secesioniste, tariful a crescut cu trei copeici (echivalentul a trei bani): de la 1,39 până la 1,42 ruble pentru 1 kilowatt-oră.

Tiraspolul a explicat atunci creșterea tarifelor în primul rând din cauza reducerii volumului livrărilor de gaze din partea gigantului rus, Gazprom, fapt care a dus la o scădere a producției de energie electrică și la o creștere a costului generării acesteia.

Așa-zisul ministru al dezvoltării economice al regiunii secesioniste, Serghei Obolonik, a spus atunci că creșterea costurilor va afecta doar serviciile de furnizare a energiei în timp ce prețurile pentru alte utilități vor rămâne neschimbate în limitele tarifelor aprobate anterior, transmite serviciul de presă al așa-zisului guvern.

Până în martie 2025, în Transnistria, au fost majorate tarifele la gaze, electricitate, căldură, alimentare cu apă și canalizare pe 1 martie anul trecut.

Aceste majorări au fost adoptate pe fondul reorganizării bugetului regiunii pentru 2025, cu redirecționarea banilor pentru achitarea în primul rând a salariilor, pensiilor și indemnizațiilor.

Citește și: Noi reguli pentru aprovizionarea cu gaze a Transnistriei, propuse de Ministerul Energiei

În opinia administrației secesioniste, aceste măsuri vor contribui la stabilizarea situației financiare și la asigurarea finanțării posturilor bugetare protejate social. De la 1 ianuarie 2025, Transnistria a rămas fără gaze din cauza refuzului Gazprom de a face livrări în Republica Moldova.

Până la 1 ianuarie 2025, pe malul stâng al Nistrului erau furnizate anual aproximativ 2 miliarde de metri cubi de gaze.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter