Situația din regiunea transnistreană și provocările de securitate din regiune au fost discutate de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, în cadrul unei întrevederi la care a fost semnat și un acord de cooperare tehnico-militară între cele două țări. Oficialii au discutat, de asemenea, despre proiecte comune de infrastructură și coordonarea eforturilor de aderare la Uniunea Europeană.
Potrivit unui comunicat al președinției Ucrainei, Volodimir Zelenski a reafirmat sprijinul Kievului pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
La rândul său, Vasile Tofan a declarat că Republica Moldova continuă să susțină Ucraina și a mulțumit poporului ucrainean pentru rezistența și curajul de care dă dovadă în război.
Cei doi oficiali au subliniat importanța continuării în paralel a proceselor de integrare europeană ale celor două state. Președintele Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina și Republica Moldova sunt mai puternice atunci când avansează împreună spre aderarea la Uniunea Europeană și că separarea celor două parcursuri nu ar fi acceptabilă.
Un alt subiect al întrevederii a fost dezvoltarea infrastructurii și facilitarea transportului de mărfuri. Ucraina a propus reluarea Coridoarelor Solidarității, menite să accelereze exporturile ucrainene către alte state europene.
Zelenski a mulțumit, de asemenea, Republicii Moldova pentru sprijinul acordat Coridorului Vertical de Gaze, inclusiv prin decizia de a oferi o reducere la tarifele de tranzit al gazelor pe ruta transbalcanică.
Discuțiile au vizat și reduceri pentru transportul mărfurilor ucrainene, precum și sprijinul pentru aprovizionarea Republicii Moldova cu apă.