Actualitate

/VIDEO/ Regele Spaniei vine în România. Nicușor Dan primește primul lider străin

video

Potrivit unor surse, Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, va efectua o vizită oficială în România săptămâna viitoare, urmând să ajungă în seara zilei de 9 iunie. În data de 10 iunie, suveranul spaniol va merge la Cincu, acolo unde sunt dislocați militari spanioli care participă la misiuni NATO, de asigurare a securității pe flancul estic.

Aceasta va fi prima vizită a unui înalt demnitar de stat primit oficial de către președintele României, Nicușor Dan, de la preluarea mandatului.

Regele Felipe al VI-lea și regina Letizia au mai fost în România în 2009, pe atunci în calitate de prinți de Asturia, relatează TVR Info. De asemenea, România a mai fost vizitată de foștii monarhi ai Spaniei, regele Juan Carlos I și regina Sofia, în anii 1978 și 2003.

Vizita are loc într-un context de cooperare bilaterală strânsă între România și Spania, consolidată inclusiv prin colaborarea militară în cadrul NATO.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter