Social

Kaufland și Nestlé retrag produse din motive de siguranță alimentară: Riscuri de toxiinfecție

post-img
Aceasta ar putea duce la posibila prezență a cereulidei – o toxină produsă de anumite tulpini ale bacteriei Bacillus cereus

Kaufland și Nestlé retrag voluntar de la vânzare o cantitate limitată de produse după depistarea unei posibile neconformități la un ingredient utilizat în procesul de fabricație, potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Potrivit ANSA, rechemarea este una preventivă și a fost decisă după identificarea unei neconformități la un ingredient provenit de la un furnizor extern. Aceasta ar putea duce la posibila prezență a cereulidei – o toxină produsă de anumite tulpini ale bacteriei Bacillus cereus, care poate provoca simptome de toxiinfecție alimentară, precum greață și vărsături.

Autoritățile precizează că, până în prezent, nu au fost raportate cazuri de îmbolnăvire asociate consumului produselor din loturile vizate.

Consumatorii care au cumpărat aceste produse sunt îndemnați să nu le consume și să le returneze la magazinele de unde le-au cumpărat, urmând să primească contravaloarea integrală.

Kaufland și Nestlé retrag voluntar unele produse, din motive de siguranță alimentară

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter