Actualitate

17 septembrie - Ziua mondială a siguranţei pacientului

post-img
imagine simbol

Ziua mondială pentru siguranţa pacientului este marcată la 17 septembrie cu scopul de a creşte gradul de conştientizare globală cu privire la necesitatea implicării active a pacienţilor şi a familiilor acestora la toate nivelurile de îngrijire a sănătăţii pentru a îmbunătăţi siguranţa acestora, relatează Agerpres.

ZFR

Aceasta a fost instituită de cea de-a 72-a Adunare Mondială a Sănătăţii în mai 2019, pentru a facilita dezvoltarea politicilor şi practicilor privind siguranţa pacienţilor în toate statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Siguranţa pacientului este fundamentală pentru furnizarea de îngrijiri medicale în toate situaţiile. Cu toate acestea, evenimentele adverse evitabile, erorile şi riscurile asociate cu îngrijirea sănătăţii rămân provocări majore pentru siguranţa pacienţilor la nivel global.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat, în octombrie 2004, programul WHO Patient Safety privind siguranţa pacientului, ca răspuns la o rezoluţie a Adunării Mondiale a Sănătăţii din 2002, care solicita organizaţiei şi statelor membre să acorde atenţie maximă acestei probleme. Programul şi-a propus să coordoneze, să difuzeze şi să accelereze îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor în întreaga lume.

În cel mai recent raport, OMS menţiona că evenimentele adverse asociate asistenţei medicale reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel mondial. Anual, se înregistrează circa 134 milioane de prejudicii evitabile aduse pacienţilor în cursul asistenţei medicale oferite în cadrul spitalelor şi sunt afectaţi 4 din 10 pacienţi trataţi în cabinetele medicilor de familie şi în ambulatorii, determinând circa 2,6 milioane de decese. Toate aceste evenimente nedorite cresc costurile serviciilor de sănătate cu peste 15%.


În 2019, la cea de a 72-a Adunare Mondială a Sănătăţii a fost adoptată o rezoluţie privind acţiunea globală pentru siguranţa pacienţilor şi a mandatat elaborarea unui Plan de acţiune global pentru siguranţa pacienţilor 2021-2030. Acest plan a fost adoptat în cadrul celei de-a 74-a Adunări Mondiale a Sănătăţii, în 2021, şi prevede eliminarea daunelor evitabile în îngrijirea sănătăţii şi îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor prin acţiuni de politică privind siguranţa şi calitatea serviciilor de sănătate.



În 2024, tema stabilită de către OMS pentru marcarea acestei zile este "Îmbunătăţirea diagnosticului pentru siguranţa pacienţilor" cu sloganul "Get it right, make it safe!", subliniind importanţa critică a diagnosticului corect şi în timp util în asigurarea siguranţei pacienţilor şi îmbunătăţirea rezultatelor sănătăţii. Un diagnostic identifică problema de sănătate a pacientului şi este o cheie pentru accesul la îngrijirea şi tratamentul de care are nevoie.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter