În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 36 906 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 19 022 traversări persoane.
Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 20 894, iar traversările cetățenilor R. Moldova au constituit 16 012.
Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 19 472 traversări, la granița cu Ucraina fiind semnalate 12 000 treceri și alte 5 434 traversări - frontiera aeriană.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Leușeni – 7 912 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău - 5 429 traversări persoane;
PTF Sculeni - 4 889 traversări persoane;
PTF Otaci - 3 473 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați - 2 536 traversări persoane.
Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 9 601 treceri, dintre care 4 866 pe sensul de intrare în R. Moldova. Totodată, numărul de 1 139 au constituit trecerile minorilor ucraineni.
În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 16 persoane.