O tânără își va petrece următorii zece ani după gratii după ce a exploatat sexual trei adolescente în Chișinău. Faptele au avut loc începând cu 2018, atunci când tânăra avea doar 15 ani. Ea le-a exploatat pe cele trei victime pe atunci cu vârste de 13, 14 și 17 ani și, după ce a împlinit vârsta de 16 ani, perioada pentru care procurorii PCCOCS i-au trimis dosarul în judecată.
Tânăra a profitat de vârsta copilelor, familiile lor cu situații problematice, precum și nevoia victimelor de bani de buzunar. Femeia, le-a abordat și manipulat pe fiecare din victime în mod individualizat, cu luarea în considerare a stării lor: nevoia de adăpost sau de bani.
Mai mult, femeia le amenința pe victime cu bătaia, dar și cu moartea. Iar în cazul celei mai mici victime, care nu se întorcea acasă de teama să nu fie pedepsită de mama ei, pe lângă amenințări, condamnata îi repeta faptul că „mama ta nu are bani ca să aibă grijă de tine, iar eu o să am”.
Totodată, aceasta le-a ademenit pe cele mai mici copile de 13 și 14 ani să consume droguri, le organiza cazarea în diferite apartamente și transportarea cu taxiul în diferite locații pentru „clienți”.
De asemenea, condamnata organiza și publicarea anunțurilor privind prestarea serviciilor sexuale pe portalul „999.” Sub pretextul că banii câștigați erau puși și cheltuiți din „portmoneul comun”, victimele nu aveau acces liber la banii câștigați.
Una dintre victime a fost găsită de mama ei după care a urmat depunerea plângerii la Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane din Chișinău. Învinuita care acum are vârsta de 22 de ani a fost reținută.
Ulterior, la demersul procurorilor, aceasta a fost plasată în arest cu trimiterea dosarului penal în judecată și condamnarea ei acum la 10 ani închisoare, cu asigurarea garanțiilor procedurale.