Actualitate

Motivarea CCR de anulare a alegerilor: Procesul electoral privind alegerea preşedintelui a fost viciat pe toată durata desfăşurării lui

video

Curtea Constituțională a României a transmis, vineri seară, motivarea anulării alegerilor prezidențiale și reluării procesului electoral integral, de la zero, relatează tvrinfo.ro.

CCR explică că are atribuții de a veghea respectarea procedurii pentru alegerea președintelui României. Din acest motiv, trebuie să restabliească încrederea cetățenilor în legitimitatea democratică a autorităților publice.

Curtea a decis anularea alegerilor prezidențiale având în vedere informațiile care au apărut și dovezile de la cele mai mari instituții de forță din România, potrivit cărora țara noastră a fost scena unor atacuri hibride.

„Curtea constată că procesul electoral privind alegerea Preşedintelui României a fost viciat pe toată durata desfăşurării lui şi în toate etapele de multiple neregularităţi şi încălcări ale legislaţiei electorale care au distorsionat caracterul liber şi corect al votului exprimat de cetăţeni şi egalitatea de şanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent şi echitabil al campaniei electorale şi au nesocotit reglementările legale referitoare la finanţarea acesteia. Toate aceste aspecte au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esenţiale ale alegerilor democratice”, se arată în motivarea Curții.

author-img_1

Ion Calmis

Editor