TV Network
Canalele TVR
Economic

Republica Moldova riscă să rămână din nou în beznă. Ce spun autoritățile

Republica Moldova riscă să rămână în beznă
Sursa video: TVR MOLDOVA

Astăzi şi mâine, Republica Moldova riscă din nou să rămână în beznă. Autoritățile anunță că, din cauza atacurilor cu rachete asupra Ucrainei, rețeaua electrică ar putea fi deconectată. Totodată pentru astăzi este prognozat un dificit de energie de peste 50 la sută. Acesta va fi acoperit conform contractelor de avarie dar la un preț al energiei mult mai mare.

Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale a anunţat consumatorii că pot rămâne fară electricitate în orice clipă.

COMUNICATUL MINISTRULUI INFRASTRUCTURI ŞI DEZVOLTĂRII REGIONALE: „Stimați cetățeni, azi și mâine (29-30 noiembrie n.r.), din cauza posibilelor atacuri masive cu rachete ale Rusiei asupra Ucrainei există riscul de deconectări de la energia electrică în toată țara. În caz de o astfel de situație, toate serviciile statului sunt pregătite să intervină și să restabilească livrarea de energie electrică în termeni restrânși. Rog să fim precauți și pregătiți."

Pe 15 și pe 23 noiembrie a fost pană de curent în Republica Moldova din cauza bombardamentelor asupra sistemului energetic din Ucraina. Riscul de a rămâne în beznă se suprapune şi cu dificitul mare de energie electrică căruia Republica Moldova trebuie să-i facă astăzi faţă.

Autorităţile confirmă că a fost o creştere cu 30%-40% a preţului la energie electrică pe piaţa europeană, inclusiv în România. Furnizorul de energie electrică din Republica Moldova a participat la licitaţie, dar cu un preţ mai mic, şi nu a reuşit să cumpere volumul de energie necesar. Prin urmare, a fost solicitată din nou energie de avarie din România, energie care se vinde la un preţ cel puţin dublu faţă de zilele obişnuite, adică de  200-300 de euro MegaWatt-ul. Se poartă negocieri cu reprezentanţii Centralei de la Cuciurgani despre reluarea livrările în luna decembrie. De la întîi noiembrie, Republica Moldova nu mai cumpără energie electrică de la Cuciurgani, după ce Gazprom a redus livrările de gaze către Republica Moldova, deci şi către regiunea transnistreană.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter