Social

Moldovenii care muncesc legal în Slovacia ar putea beneficia de prestații sociale și pensii

post-img
imagine simbol

Cetățenii R. Moldova care muncesc legal în Slovacia ar putea beneficia de prestații sociale și pensii. La Bratislava au avut loc negocieri pe marginea proiectului Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Slovacă în domeniul securității sociale.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, aranjamentul administrativ reprezintă un instrument de implementare a prevederilor Acordului, menit să asigure un cadru clar pentru garantarea drepturilor de securitate socială ale lucrătorilor din Republica Moldova care desfășoară sau au desfășurat o activitate de muncă în unul sau în ambele state.

„Negocierea Aranjamentului administrativ ne aduce cu un pas mai aproape de obiectivul nostru – de a ne asigura că drepturile cetățenilor noștri, care muncesc sau au muncit departe de casă, sunt respectate și protejate.”, a declarat Cristina Jandîc, secretara generală adjunctă a Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Amintim că negocierile asupra Acordului de securitate socială între Republica Moldova și Republica Slovacia au fost lansate în luna februarie a anului curent. În baza Acordului, persoanele eligibile vor putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală, pensie și indemnizație de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau de o boală profesională și pensie de urmaș.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter