Recomandări

Actualitatea internă, în discuţii la Punctul pe AZi

post-img
Punctul pe AZi
Sursa foto: TVR MOLDOVA

Votul prin corespondenţă a suscitat opinia publică, întrucât nu poate fi implementat deocamdată pentru toată diaspora, pentru că necesită cheltuieli majore. Pe de altă parte, discuţiile pro şi contra referendumului pentru integrare europeană într-o zi cu prezidenţialele continuă, iar Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea comuniștilor și socialiștilor privind organizarea concomitentă a alegerilor și a plebiscitului. Între timp, Institutul pentru Studierea Războiului a publicat o analiză în care atrage atenția că Rusia speră să folosească regiunea transnistreană și UTA Găgăuză „pentru a justifica operațiuni hibride menite să destabilizeze și să polarizeze și mai mult Republica Moldova înaintea negocierilor de aderare la UE ale Moldovei și alegerilor prezidențiale din 2024”.

Despre toate va discuta jurnalistul Vasile Munteanu cu invitaţii săi: deputatul PAS, Vitalie Gavruc şi preşedintele CUB, Igor Munteanu.

Emisiunea este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 19.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, online pe pagina de Facebook dar și pe YouTube.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter