TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Un nou mecanism de facturare a energiei regenerabile

Un nou mecanism de facturare a energiei regenerabile

Din acest an, gospodăriile casnice și companiile care şi-au instalat panouri fotovoltaice vor putea folosi energia regenerabilă în baza unei noi legi. Documentul pevede tranziția de la contorizarea netă a energiei la facturarea netă. Autoritățile susţin că acest lucru va duce la o echitate între consumatori. Producătorii casnici de energie regenerabilă susțin, însă, că noile modificări le vor dubla perioada de recuperare a investiției și îi descurajează să instaleze panouri fotovoltaice.

Mecanismul de contorizarea netă a energiei regenerabile prevede transferul surplusului de electricitate într-o reţea energetică. Facturarea netă îi va permite unui prosumator, adică producător de energie regenerabilă, să-și vândă surplusul de energie electrică la un preț stabilit de ANRE. Atunci când va avea nevoie să cumpere energie, va plăti, însă, un preţ de piaţă.


ION RUDEI cercetăror științific, Institutul Energetic: „Consumatorul la sfârșitul lunii ar avea pe contor 2 cantități de energie una consumată și alta generate în rețea. 2.53-3.15 Cu banii cuantificați are loc achitarea energiei consumate. Până la 1 ianuarie aceasta se făcea prin cuantificarea cantitativă. Se compensa KW/h cu Kw/h”.


Cei care şi-au instalat deja panouri solare până la sfârşitul anului trecut, vor beneficia de contorizare netă încă patru ani, după care vor trece la facturarea netă. Noile modificări au fost discutate la un seminar organizat de Asociaţia "Green City Lab Moldova" și Proiectul Tehnologiile Viitorului în Moldova.


IRINA APOSTOL reprezentat, Green City Lab Moldova: „Principala modificare care are loc asupra mea este schimbarea duratei de recuperare. Orice persoană care dorește să calculeze ce puterea are nevoie pentru panourile fotovoltaice, trebuie să determine dacă calculul este pentru consumator casnic sau non-casnic, pentru că consumatorii casnici nu achită energia electrică plust TVA 20%, pe când cei non-casnici achită TVA”.


Geo Lupașcu, din Strășeni, are o mica cramă. Pentru a-și eficientiza din punct de vedere energetic locuinţa şi afacerea, şi-a instalat panouri fotovoltaice. Noile modificări ale legii îl descurajează, însă, să crească capacitatea de producere a energiei.


GEO LUPAȘCU antreprenor, producător energie fotovoltaică: „Nu mai devine avantajos din punct de vedere economic, respectiv noi vom cumpăra curentul electric din rețea la un tarif standard, orientativ 2 lei, dar cei care produc vor oferi în rețea, fiind plătiți pentru asta la un tarif mult mai mic. În afară de investiția pe care o vom recupera în mai mult timp, noi vom avea și costuri suplimentare”.


Ministrul Energiei, Victor Parlicov, spune că noile modificări vor duce la creșterea numărului de consumatori de energie din surse regenerabile și la o echitate pe această piață.


VICTOR PARLICOV ministrul Energie: „Foarte multă lume își supracapacitează panourile care le-au instalat cu scopul ca ei să vândă acaestă energie în rețea. Ca ei să vândă ceilalți consummatori trebuie să o cumpere. Asta nu este pentru business. De asta și am intervenit și am schimbat mecanismul”.


DUMITRU BRAGA decan, Facultatea Energetică, UTM: „Aceasta schimbare este inevitabilă pentru că noi tindem să ne integrăm în piața energetică și astfel funcționează lucrurile în UE. La noi încă nu este primită tarifarea în dependență de oră, anotimp. Noi trebuie să înțelegem și furnizorul, el nu poate cumpăra energia la același preț când are exces în rețea”.


Modificările la Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile au fost aprobate la sfârșitul anului trecut. Republica Moldova și-a stabilit drept țintă națională pentru anul 2030 ca nu mai puțin de 30 la sută din volumul energiei electrice consumate să fie din surse regenerabile. În prezent, acesta este de doar 6%.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter