Ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan Perciun, a avut astăzi o întâlnire cu omologul său din India, Dharmendra Pradhan, la New Delhi. Oficialii au discutat despre facilitarea colaborărilor academice și de cercetare între instituțiile de învățământ superior din cele două țări, precum și despre recunoașterea reciprocă a calificărilor. De asemenea, au fost abordate perspectivele procesului de internaționalizare a educației, părțile subliniind importanța dezvoltării unor parteneriate educaționale durabile. Miniștrii au stabilit să lucreze asupra unui acord interministerial care să servească drept cadru de colaborare.
Totodată, oficialii au convenit să dezvolte și să consolideze colaborarea bilaterală pentru a deschide noi oportunități pentru studenți, profesori, cercetători, inovatori și forța de muncă. Astfel, vor fi create noi posibilități de mobilitate academică și profesională, benefice pentru educația și dezvoltarea economică a ambelor țări.
Întrevederea de astăzi a fost prima întâlnire oficială între miniștrii Educației din Moldova și India, după 32 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice și reprezintă un pas semnificativ în consolidarea parteneriatului educațional dintre cele două țări.