Mai multe persoane s-au adunat marți seară în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse din Chişinău pentru a protesta faţă de dronele lansate de Rusia, care violează spaţiul aerian al Republicii Moldova.
Iniţiativa i-a aparţinut liderului Partidului Național Moldovenesc, Dragoş Galbur, în urma incidentelor de ieri, când şase aparate au traversat ilegal spaţiul aerian al R. Mioldova, iar una dintre ele a căzut peste locuinţa paznicului unei livezi din satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești.
Protestul a fost unul paşnic, iar oamenii au spus că sunt revoltaţi pentru că această situaţie se repetă de peste doi ani şi provoacă teamă şi neîncredere.
Liderul PNM a transmis că este un protest față de comportamentul agresiv al Kremlinului, iar aceste drone pun în pericol siguranța cetățenilor. Dragoş Galbur a cerut expulzarea ambasadorului rus, Oleg Ozerov.
DRAGOŞ GALBUR, lider, Partidul Național Moldovenesc: Însă credem noi că nu a urmat o reacţie pe măsură din partea cetăţenilor Republicii Moldova, nu doar a autorităţilor. Noi mereu aşteptăm ca autorităţile să facă ceva. Trebuie şi cetăţenii să se manifeste civic. Acest comportament, această terorizare a Federaţiei Ruse are două scopuri. Are un scop de a ne intimida, un scop de a submina autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova. Şi poate al treilea scop, unul de a dezbina societatea.
Spaţiul aerian al Republicii Moldova este vulnerabil în faţa rachetelor şi dronelor folosite de Rusia în agresiunea militară împotriva Ucrainei.
În ultimii doi ani, s-au înregistrat peste 20 de cazuri în care astfel de aparate de zbor au violat teritoriul naţional. Mai multe drone şi fragmente de rachete au fost descoperite şi la sol unde, din fericire, nu au provocat victime umane ci doar pagube materiale.