Recomandări

„La Pas prin Țară”: Brașov, un oraș de poveste al României

post-img
„La Pas prin Țară”

În următoarea ediție a emisiunii ,,La Pas prin Țară”, vom descoperi orașul Brașov, unul din cele mai renumite din România. Acesta este, fără îndoială, un simbol al Transilvaniei, datorită arhitecturii, istoriei și obiectivelor care sunt vizitate anual de mii de turiști din toată lumea.

Realizatorul emisiunii, jurnalistul Ion Railean ne va face un tur al atracțiilor ce merită vizitate și descoperite. Acesta și-a început traseul din Piața Sfatului: o zonă pietonală ce datează încă din perioada medievală, unde se petreceau cele mai importante târguri și evenimente. A trecut pe la Casa Sfatului, cea mai renumită clădire din oraș, cu elemente arhitecturale de inspirație gotică, dar și renascentiste sau baroce. Acest edificiu a găzduit o vreme primăria orașului, iar acum aici este muzeul.

„La Pas prin Țară”

 

„La Pas prin Țară”

 

„La Pas prin Țară”

 Iar Biserica Neagră este cel mai mare locaș gotic dintre Viena și Constantinopol. Are o istorie de peste 700 de ani, măsoară 89 de metri lungime și 38 lățime. În această biserică încap circa 5.000 de oameni.

„La Pas prin Țară”

 

„La Pas prin Țară”

 La fel de impresionată este Strada Sforii, care ascunde numeroase legende și e una dintre cele mai înguste din Europa. Are 80 de metri lungime și 1,30 lățime.

De la o brașoveancă get-bet, Ion Railean a aflat lucruri interesante despre comunitatea sașilor de aici, iar doi tineri originari din Chișinău i-au povestit despre experiența lor de studenți la Brașov.

Ion Railean a ajuns la Turnul Alb, de unde se deschide o panoramă spectaculoasă spre oraș. 

Mai multe detalii urmăriți în emisiunea de duminică. 

„La Pas prin Țară”

Emisiunea „LA PAS PRIN ȚARĂ” este difuzată duminica, ora 17:00, la TVR Moldova și în reluare joi, la 13:30.


Edițiile despre Sighișoara, Sibiu și Maramureș le puteți urmări pe pagina de Youtube TVR MOLDOVA.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter