Șefa politicii externe a Uniunii Europene își exprimă „solidaritatea neclintită față de Moldova”, într-un apel telefonic pe care l-a avut cu prim-ministrul Dorin Recean în contextul crizei energetice cu care se confruntă moldovenii.
„Rusia continuă să folosească gazul ca armă și, din nou, Moldova este ținta războiului său hibrid, a scris șefa diplomației europene, Kajja Kallas, într-o postare pe rețeaua X, subliniind că Republica Moldova rămâne rezistentă și bine conectată la rețelele energetice europene, datorită sprijinului UE.
Gazprom a oprit livrările în Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025, invocând drept cauză pretinsele datorii ale Chișinăului, datorii infirmate de un audit internațional. Drept urmare, regiunea transnistreană, inclusiv centrala de la Cuciurgan, au rămas fără gaze, cauzând o criză energetică. În lipsa gazelor, Centrala de la Cuciurgan a trecut la producție pe bază de cărbuni, însă chiar și așa, nu reușește să acopere întreg consumul de energie electrică din regiunea transnistreană. Malul drept al Nistrului își acoperă consumul de electricitate din importuri și din producția internă.
Chișinăul a propus Tiraspolului asistență pentru achiziționarea gazelor de pe piețele europene, însă Tiraspoltransgaz a refuzat, insistând pe continuarea negocierilor cu Gazprom.
Citește și: UE s-a adresat exponenților regimului separatist din Transnistria: „Încurajăm Tiraspolul să coopereze”