Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova a înregistrat progrese în toate cele 33 de capitole de negociere cu Uniunea Europeană în ultimele 12 luni. Declarația vine după publicarea raportului de extindere pentru 2026 al Comisiei Europene. Șefa statului afirmă că documentul reflectă eforturile depuse pentru alinierea la standardele europene, dar indică și domeniile în care autoritățile trebuie să obțină rezultate concrete, în special în aplicarea legilor și combaterea corupției.
Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Maia Sandu a menționat că evaluarea Comisiei Europene trebuie să ofere încredere că obiectivele stabilite de Republica Moldova pe calea integrării europene pot fi atinse.
Președinta a amintit că autoritățile și-au propus să încheie negocierile de aderare până în 2028. Potrivit acesteia, Comisia Europeană consideră acest termen ambițios, dar realizabil, dacă Republica Moldova menține ritmul reformelor.
Totodată, șefa statului a atras atenția asupra restanțelor menționate în raport. Printre acestea se numără aplicarea legilor deja adoptate și obținerea unor rezultate concrete în dosarele de corupție.
La rândul său, vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că Republica Moldova a trecut la un nivel superior de pregătire pentru aderare în 25 dintre cele 33 de capitole de negociere.
Oficialul a precizat că raportul include și o foaie de parcurs care arată că negocierile de aderare ar putea fi încheiate în 2028, dacă este menținut ritmul reformelor. Cristina Gherasimov a anunțat că, pe 9 și 10 noiembrie, vor fi discutate progresele, provocările și recomandările incluse în Raportul de extindere pentru 2026.
Republica Moldova ar putea închide provizoriu 25 de capitole de negociere cu Uniunea Europeană în 2027, potrivit unei foi de parcurs a Comisiei Europene, obținute de TVR Moldova.
Documentul stabilește un calendar orientativ: nouă capitole sunt vizate pentru prima jumătate a anului, iar alte 16 pentru a doua. Fiecare etapă depinde însă de îndeplinirea condițiilor de către Chișinău și de acordul statelor membre. Executivul european consideră totodată că Republica Moldova a îndeplinit condițiile pentru deschiderea ultimelor două grupuri de capitole de negociere până la sfârșitul anului 2026.