„Rusia este bună doar la a amenința, a minți și a submina stabilitatea regională”, reacționează Comisia Europeană, într-un comentariu pentru TVR Moldova, după declarațiile Sergey Shoigu, care a avertizat că Moscova ar putea lua „toate măsurile necesare” pentru a-și proteja cetățenii din regiunea transnistreană. Bruxelles-ul își reafirmă sprijinul deplin pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
ANITTA HIPPER purtătoare de cuvânt a Comisiei Europen: Rusia este bună doar la a amenința, a minți și a submina stabilitatea regională. Nu voi vorbi despre Rusia, ci despre noi, despre Uniunea Europeană. Poziția noastră este foarte clară: susținem o soluționare pașnică a conflictului transnistrean și sprijinim pe deplin independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute internațional.
Reprezentanții Comisiei Europene spun că Rusia continuă să încerce să destabilizeze Republica Moldova prin amenințări și atacuri hibride și subliniază că Uniunea răspunde prin măsuri concrete.
ANITTA HIPPER purtătoare de cuvânt a Comisiei Europen: Continuăm, de asemenea, să sprijinim Republica Moldova. Chiar la începutul acestei săptămâni, am reînnoit sancțiunile împotriva celor implicați în acțiuni de destabilizare susținute de Rusia, inclusiv atacuri hibride care vizează subminarea instituțiilor democratice ale țării.
Pe 21 aprilie, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Şoigu, a declarat într-un interviu acordat cotidianului rusesc Komsomolskaia Pravda că Rusia va lua toate măsurile necesare pentru apărarea cetăţenilor săi din Transnistria.
„Nimic nu poate fi exclus și luăm în considerare toate scenariile posibile, chiar și pe cele mai improbabile. Dacă va fi nevoie, Rusia va lua toate măsurile necesare şi va recurge la toate metodele disponibile pentru a-i proteja (pe cetăţenii ruşi din Transnistria – n.r.) în conformitate cu Constituţia” Federaţiei Ruse, a reiterat Serghei Şoigu.