Politic

Legea cu privire la avocatură a fost reexaminată: amendamentele contestate de avocați, eliminate

post-img
Imagine simbol

Parlamentul Republicii Moldova a reexaminat modificările aduse Legii privind avocatura, adoptate inițial pe 10 iulie 2025, după ce Președinta Maia Sandu a refuzat promulgarea acestora, invocând că unele amendamente legate de organizarea și funcționarea organelor de conducere ale Uniunii Avocaților nu oferă soluții adecvate și sustenabile pentru disfuncționalitățile sistemice din profesia de avocat.

În urma reexaminării, Parlamentul a acceptat obiecțiile Președintei și a eliminat prin vot prevederile contestate, menținând însă dispozițiile care transpun directive europene și permit avocaților calificați în state UE, Spațiul Economic European sau Confederația Elvețiană să profeseze în Republica Moldova după aderarea țării la Uniunea Europeană.

Totodată, în demersul său, Președinta Republicii Moldova a subliniat necesitatea realizării unei reforme autentice a profesiei de avocat, în cadrul unui proces consultativ amplu, cu implicarea activă a profesioniștilor din domeniul juridic, a societății civile și a partenerilor europeni. În context, Comisia juridică, pentru numiri și imunități a solicitat crearea unui grup de lucru pe platforma Ministerului Justiției.

Potrivit Constituției, Președintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecții asupra unei legi, să o trimită Parlamentului spre reexaminare, în termen de cel mult două săptămâni. Reexaminarea poate fi solicitată o singură dată, pentru motive ce țin de legea în ansamblu sau de anumite prevederi considerate inacceptabile.

Citește și: Maia Sandu face pe plac Uniunii Avocaților: Legea avocaturii, întoarsă Parlamentului

Pe 29 iulie, președinta Maia Sandu a retrimis Parlamentului spre reexaminare Legea privind avocatura, menționând că forma adoptată nu oferă soluții suficiente pentru problemele sistemice ale acestei profesii. Aceasta a fost revendicarea Uniunii Avocaților din Republica Moldova, considerând că procedura prin care au fost adoptate amendamentele au fost abuzivă.

Pe 15 iulie 2025 avocații din R. Moldova au inițiat un protest ca reacție la modificările aduse Legii privind avocatura, adoptată recent de Parlament. Avocații susțineau atunci că schimbările au fost făcute fără consultarea breslei și reprezintă o încălcare gravă a independenței profesiei.

Uniunea Avocaților a criticat amendamentul deputatei Efimia Bandalac aprobat de Comisia juridică, numiri şi imunități în şedința din 10 iulie 2025, fără consultarea prealabilă a opiniei Uniunii Avocaților. Conform amendamentelor cu pricina, două propuneri ale deputatei Bandalac au provocat cea mai mare nemulțumire în rândul avocaților:

Introducerea unei interdicții de trei ani pentru avocații care au deținut funcții în comisiile interne ale Uniunii Avocaților de a reocupa aceste funcții, în scopul prevenirii influenței și asigurării rotației personalului;

Includerea în comisiile de licențiere și disciplină ale Uniunii Avocaților a unor reprezentanți numiți de Ministrul Justiției, precum și a unor reprezentanți ai cercurilor academice sau ai societății civile, pentru creșterea obiectivității.

În Republica Moldova sunt înregistrați 2.045 de avocați cu drept de exercitare a profesiei.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter