Politic

„Riscuri de corupție”: PAS explică de ce nu va susține legea privind parcările propusă de Ceban

post-img
„Riscuri de corupție”: PAS explică de ce nu va susține legea privind parcările propusă de Ceban

PAS critică proiectul de lege privind parcările promovat de partidul MAN și susține că inițiativa ar putea genera „haos administrativ" și „riscuri de corupție". Reacția vine după ce primarul capitalei, Ion Ceban, a deschis strada Corobceanu, utilizată anterior drept parcare pentru deputați, și a cerut Parlamentului să voteze Legea parcărilor.

Deputatul PAS Alexandru Trubca a declarat că acțiunea primarului reprezintă „un nou show politic", iar proiectul legislativ propus de MAN nu oferă soluții reale pentru problema parcărilor din Chișinău. 

„Legea celor de la MAN este sterilă, fără soluții și cu o multitudine de riscuri de corupție", a afirmat parlamentarul.

Potrivit lui Trubca, actualul cadru legal permite deja autorităților publice locale să amenajeze parcări, iar prevederile incluse în proiectul MAN doar dublează norme existente. 

„Legea celor de la MAN pe lângă aplicarea unei taxei locale din Codul Fiscal (o normă greșită și care trebuie anulată de fapt, ci nu aplicată) prevede și un șir de tarife suplimentare precum cel pentru oră și/sau suplimentar - ceea ce poate genera suprapunerea de tarife și genera implicit un haos în administrare”, a scris deputatul PAS. 

Un alt punct contestat de PAS este posibilitatea licitării spațiilor publice pentru persoane fizice și juridice. Trubca susține că parcările publice trebuie să rămână accesibile tuturor cetățenilor și să funcționeze pe principiul „primul venit, primul servit".

„Parcările publice reprezintă un serviciu public, nu o nouă oportunitate de licitații dubioase", a declarat deputatul PAS.

Totodată, acesta afirmă că proiectul promovat de MAN nu include mecanisme pentru sancționarea parcării neregulamentare, deși acest argument este invocat frecvent de Ion Ceban.

Citește și: Ion Ceban a deschis parcarea de lângă Parlament: „Deputații trebuie să fie în rând cu toată lumea”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat deschiderea străzii Corobceanu, utilizată anterior drept parcare pentru deputați, acuzând parlamentarii că beneficiază de facilități speciale în timp ce locuitorii capitalei se confruntă cu lipsa locurilor de parcare.

„Deputații trebuie să fie în rând cu toată lumea. Deputații vor înțelege necesitatea votării Legii parcărilor atunci când nu vor mai dispune de patru parcări în jurul Parlamentului", a declarat primarul.

Potrivit lui Ion Ceban, strada Corobceanu, situată în apropierea clădirii Parlamentul Republicii Moldova, a fost redeschisă pentru circulație și acces public, după ce anterior era folosită ca spațiu de parcare destinat deputaților.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter