Județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu și Ilfov se află sub Cod Roșu de ploi abundente, iar autoritățile au luat măsuri excepționale pentru a preveni situațiile de urgență. Cursurile școlare au fost suspendate în toate zonele afectate, iar în unele localități au fost mobilizate echipamente de intervenție din alte județe, relatează tvrinfo.ro.
Constanța: școli închise, porturi blocate, transport suspendat
Din cauza vântului puternic, manevrele în toate porturile din județ au fost suspendate, iar CT BUS a oprit temporar transportul public în comun, urmând să fie reluat atunci când condițiile meteo o vor permite.
Peste noapte nu s-au înregistrat evenimente majore în municipiul Constanța, însă mai multe bulevarde au fost inundate temporar, fenomen frecvent în cazul unor cantități mari de apă într-un timp scurt.
Pentru a interveni rapid în zonele critice, au fost aduse motopompe și bărci din județele Suceava și Botoșani. Meteorologii estimează că cantitățile de precipitații pot ajunge până la 100 l/mp, autoritățile au îndemnat locuitorii să își facă provizii pentru 48 de ore.
În Mangalia, apa a ajuns în unele zone la până la jumătate de metru, iar utilajele au fost scoase pe străzi pentru a preveni inundarea blocurilor și locuințelor.
București și Ilfov: sute de intervenții ISU, școli închise
Vremea extremă a afectat grav și Bucureștiul și zona metropolitană, aflate sub Cod Roșu de ploi abundente până la ora 15:00.
Din cauza vremii, școlile și grădinițele din București și Ilfov sunt închise astăzi.
Pompierii din Ialomița au intervenit în Slobozia şi Feteşti, unde au fost înregistrate inundaţii în contextul codului roşu de ploi abundente, aflat în vigoare.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa a decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ din judeţ pentru ziua de miercuri din cauza codului roşu de ploi abundente.
Judeţul Giurgiu se află sub o avertizare meteorologică tip cod roşu de ploi torenţiale şi însemnate cantitativ, până la ora 15:00. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se pot înregistra cantităţi de apă între 80-100 de litri pe metru pătrat, izolat chiar 120-140 l/mp, iar pe alocuri se vor semnala descărcări electrice.
Alerte meteo și mobilizare generală
Specialiștii avertizează că ploile abundente vor continua în orele următoare, iar cantitățile de apă pot depăși local 100–140 l/mp. Autoritățile sunt în alertă în toate cele cinci județe vizate de Codul Roșu, unde sunt mobilizate echipe de intervenție și echipamente suplimentare.