Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, s-a întâlnit astăzi la Bucureşti cu preşedintele României, Klaus Iohannis. După prezenţa la Varşovia, vizita oficialului de la Chişinău vine pe fondul presiunilor tot mai mari ale Rusiei asupra Republicii Moldova și în contextul sprijinului pe care România s-a angajat să îl ofere, în continuare, orice s-ar întâmpla.
În cadrul întâlnirii la nivel înalt de la Bucureşti, Maia Sandu a menţionat, printre altele, că se va construi un nou pod peste râul Prut iar alte două vor fi reparate.
Maia Sandu a spus că ţara sa rămâne fermă în parcursul său de integrare în Uniunea Europeană iar preşedintele Iohannis a asigurat-o, cităm, că "Republica Moldova nu este singură".
La ultima ședință a Guvernului României au fost adoptate trei memorandumuri privind încheierea următoarelor acorduri bilaterale între Republica Moldova și România.