Social

ANSA a nimicit peste 100 mii de păsări după depistarea hranei contaminate cu substanțe interzise

post-img
ANSA a nimicit peste 100 mii de păsări după depistarea hranei contaminate cu substanțe interzise
Sursa foto: ansa.gov.md

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a dispus nimicirea a peste 100 mii de păsări, după ce în cadrul unor controale de laborator a fost depistată prezența metronidazolului – o substanță strict interzisă – în serul păsărilor și în ouă destinate consumului uman.

Potrivit ANSA, substanța a fost identificată în urma prelevării de probe de la o fermă autohtonă, în cadrul programului național de control al reziduurilor de produse de uz veterinar. Ca urmare, instituția a inițiat o anchetă amplă, aflată încă în desfășurare.

În cadrul investigațiilor au fost efectuate 17 controale oficiale, care au vizat depozite de hrană pentru animale, un abator, ferme de găini ouătoare, ferme de ouă pentru incubație și ferme de pui pentru carne. În toate unitățile verificate a fost suspendată mișcarea păsărilor și a ouălor, iar ouăle de consum au fost retrase de pe piață.

„La momentul actual, au fost supuse nimicirii 110 mii de păsări, iar unele acțiuni sunt încă în derulare”, precizează ANSA.

Rezultatele de laborator și datele acumulate în timpul controalelor au arătat că sursa contaminării a fost hrana pentru animale, în care metronidazolul ar fi fost adăugat de producătorii de furaje. În acest context, ANSA a decis sistarea importurilor de furaje combinate și a solicitat explicații autorității veterinare din țara exportatoare. Măsura nu vizează hrana pentru animale de companie.

ANSA avertizează că metronidazolul este un chimioterapic puternic, cu efecte bacteriostatice și antiparazitare, interzis pentru utilizare la animalele destinate consumului uman din 1997 în Uniunea Europeană și din 2011 în Republica Moldova. Substanța este asociată cu riscuri grave pentru sănătate, inclusiv efecte cancerigene, genotoxice și reproductive, iar pentru aceasta nu există limite de siguranță acceptabile.

„Acțiunile prompte ale ANSA au un singur obiectiv: protejarea sănătății publice. Compromisurile nu vor fi admise”, subliniază instituția.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter