TV Network
Canalele TVR
Social

Trei persoane au cerut ajutorul medicilor, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la sobele din locuinţe. Sfaturile IGSU

Trei persoane au cerut ajutorul medicilor, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la sobele din locuinţe. Sfaturile IGSU

Trei persoane au cerut, aseară, ajutorul medicilor, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la sobele din locuinţe. Un copil de doi ani şi o femeie de 45 ani, din Bălţi, au fost internaţi în spital, fiind în stare mai gravă. Odată cu apropierea sezonului rece, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență îi îndeamnă pe oameni să fie atenţi când folosesc instalaţiile de încălzire, pentru a preveni accidentele.

Primul caz de acest fel s-a înregistrat ieri, în jurul orei 21,00, la Bălţi, unde o femeie de 45 de ani şi o fetiţă de de doi ani s-au intoxicat cu gazul toxic emanat de sobă. În urma apelulului la 112, un echipaj de urgenţă le-a acordat primul ajutor apoi le-a transportat la spital, pentru îngrijiri de specialitate. 

Tot aseară, la ora 23,00, în satul Negureni din raionul Telenești, o femeie de 65 de ani avut de suferit în urma exploatării necorespunzătoare a sobei din locuință. Medicii de la ambulanţă au tratat-o acasă. 

Specialiştii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență îi atenţionează pe oameni că sobele şi alte instalaţii de încălzire pot fi periculoase dacă nu sunt foloste corect.  

LILIANA PUŞCAŞU purtător de cuvânt, IGSU: „Să verifice minuțios sobele înainte de începerea sezonului rece și să le curețe pentru a fi în perfectă stare de funcționare. Totodată, specialiștii recomandă persoanelor să nu obtureze canalele de ventilare și să aerisească periodic încăperile unde are loc arderea. Mai mult, salvatorii avertizează oamenii să nu așeze în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile”.

În cazul persoanelor care urmează să folosească instalații alimentate la gaze naturale, specialiștii îndeamnă ca montarea şi punerea în funcțiune a unei centrale să fie făcute doar de personal specializat. Potrivit IGSU, în iarna trecută au avut loc peste 460 de incendii în care și-au pierdut viața 73 de persoane, inclusiv doi copii.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter