TV Network
Canalele TVR
Cultură

„Firicel de ață”: Peste 60 de lucrări de tapiserie, expuse publicului din Ciulucani, Telenești

video

În satul Ciulucani, raionul Telenești, iubitorii de artă au acum un nou spațiu dedicat frumosului. Profesoara de arte plastice Ecaterina Dînga-Mardari, alături de localnici, a deschis galeria de artă „Firicel de ață”, amenajată în incinta Casei de Cultură din localitate.

Ideea a pornit din dorința de a valorifica lucrările realizate de elevii Școlii de Artă de-a lungul anilor și de a aduce cultura mai aproape de oamenii din mediul rural.

Galeria găzduiește peste 60 de lucrări de tapiserie și broderie, create de elevi din mai multe generații. Multe dintre acestea au fost păstrate ani la rând în depozite, iar acum au fost restaurate și expuse publicului.

Potrivit Ecaterinei Dînga-Mardari, proiectul a început încă din cadrul orelor de artă decorativă, când a introdus elevilor tehnici mai puțin cunoscute, precum tapiseria și broderia artistică. Aceste lucrări necesită multă răbdare și migală, iar rezultatele reflectă talentul și perseverența tinerilor artiști.

Printre exponate se regăsesc și creații inspirate din patrimoniul local, inclusiv imagini ale caselor vechi din zonă. Unele lucrări aparțin primelor promoții de elevi ai profesoarei și ilustrează evoluția școlii de artă din localitate.

Inițiatoarea proiectului spune că asemenea spații culturale sunt necesare în sate, unde accesul la teatre, galerii și alte instituții culturale este limitat. În opinia sa, arta poate contribui la dezvoltarea comunității și la apropierea oamenilor de valorile culturale.

Galeria „Firicel de ață” este amplasată în apropierea drumului principal din satul Ciulucani și poate fi vizitată de toți cei care doresc să descopere creațiile tinerilor artiști și frumusețea artei decorative.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter