Avioane de vânătoare ale NATO au doborât, în noaptea de luni spre marți, o dronă care a pătruns în spațiul aerian al Lituaniei. Este pentru prima dată când un astfel de aparat este neutralizat de forțele Alianței deasupra teritoriului lituanian.
Alerta a fost declanșată la câteva minute după miezul nopții, după ce drona a fost observată îndreptându-se spre teritoriul Lituaniei, informează TVR Info. Mesaje de avertizare au fost transmise inițial locuitorilor din Vilnius și din împrejurimi, precum și celor din districtele Trakai și Elektrėnai.
Avioane de vânătoare italiene, aflate la Baza Aeriană Šiauliai în cadrul misiunii NATO de Poliție Aeriană, au decolat imediat. Drona a fost doborâtă în jurul orei 00:20, în apropierea satului Pratkūnai, din districtul Kaišiadorys, situat în apropiere de Kaunas. LRT
Potrivit informațiilor preliminare, aparatul de zbor ar fi intrat în Lituania din Belarus. Autoritățile nu au stabilit încă tipul dronei, încărcătura acesteia sau scopul zborului. Epava a fost găsită, iar zona a fost izolată pentru desfășurarea investigațiilor.
„Nu ne vom grăbi să tragem concluzii. Va fi efectuată o anchetă și vor fi evaluate toate circumstanțele”, a transmis armata lituaniană.
Mesajul președintelui Lituaniei
Președintele Gitanas Nausėda a mulțumit personalului aliat pentru intervenția rapidă.
O dronă care tocmai a pătruns în spațiul aerian al Lituaniei a fost distrusă de avioanele de vânătoare ale NATO. Mulțumesc personalului aliat pentru răspunsul rapid. În contextul în care Rusia își intensifică agresiunea împotriva Ucrainei, o astfel de pregătire este vitală pentru regiunea noastră, a transmis liderul lituanian.
Gitanas Nausėda a participat luni la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, desfășurat în Finlanda.
Avioanele de luptă ale Alianței supraveghează spațiul aerian al Lituaniei, Letoniei și Estoniei prin misiunea NATO de Poliție Aeriană în țările baltice, lansată după aderarea celor trei state la NATO, în 2004.