Justiție

Grupare criminală specializată în migrație ilegală, destructurată de autoritățile din R. Moldova

post-img
Poliția de Frontieră

O grupare criminală organizată, formată din cetățeni moldoveni și specializată în facilitarea migrației ilegale a cetățenilor originari din Republica Nepal, a fost destructurată de oamenii legii din R. Moldova, informează Poliția de Frontieră.

Gruparea a activat anterior în Ungaria, unde timp de aproximativ șase luni a organizat migrarea ilegală a persoanelor din Asia de Sud către state ale Uniunii Europene. După ce au fost documentați și reținuți de autoritățile ungare, membrii grupului au executat pedepsele legale, iar bunurile obținute ilegal le-au fost confiscate. Ulterior, aceștia au fost deportați în Republica Moldova.

Reveniți în țară, membrii grupării și-au reluat activitatea infracțională, de această dată vizând cetățeni nepalezi care dețineau vize de muncă în Republica Moldova. 

Aceștia erau racolați și ajutați să părăsească ilegal teritoriul țării, cu destinația finală în state din Uniunea Europeană. Pentru traversarea ilegală a frontierei, migranții plăteau între 2.000 și 5.000 de euro.

În baza informațiilor operative, la 26 martie 2025 a fost inițiată o cauză penală privind organizarea migrației ilegale de către un grup criminal organizat.

La 25 martie, un membru al grupului a fost prins în flagrant în timp ce transporta patru cetățeni nepalezi spre frontiera de stat, în zona Lipcani – Rădăuți Prut, la bordul unui automobil Audi 100. 

Migranții urmau să traverseze râul Prut cu o barcă gonflabilă, însă au fost interceptați de autorități înainte de a părăsi ilegal teritoriul Republicii Moldova.

Operațiunea a continuat cu reținerea altor trei suspecți, la 31 martie, în aceeași zonă de frontieră. Anchetatorii au descoperit că aceștia aveau în plan să organizeze treceri ilegale și să continue activitatea infracțională pe teritoriul UE.

În total, patru membri activi ai rețelei au fost reținuți, iar două mijloace de transport folosite la comiterea infracțiunilor au fost ridicate și urmează a fi confiscate în folosul statului. 

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedepse cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

Toate persoanele vizate în dosar beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie judecătorească definitivă.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter