Social

Un bărbat a decedat după ce a fost lovit de o mașină la Sângerei

post-img
accident

În această seară, în jurul orei 18.00, poliția a fost sesizată de un șofer care a tamponat un pieton la intrare în orașul Sângerei, comunică Poliția Republicii Moldova.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un bărbat de 35 de ani, conducând din direcția localității Grigorăuca spre Sîngerei, a tamponat un bărbat de 52 de ani, care traversa strada neregulamentar.

În urma impactului pietonul a decedat pe loc.

Fiind testat alcoolscopic s-a constatat că șoferul nu se afla în stare de ebrietate.

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

În context, poliția Republicii Moldova atenționează:

- Șoferii să conducă prudent, adaptând continuu viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, iar înaintea efectuării oricărei manevre rutiere să se asigure temeinic.

️ - Pietonii să evite folosirea părții carosabile! Autoritățile solicită să traversați regulamentar strada și doar după ce v-ați asigurat că sunteți observați de către șoferi. Frânarea pe așa condiții meteo este mult mai problematică.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter