TV Network
Canalele TVR
Politic

Republica Moldova deschide negocierile cu UE pentru Clusterul 6 „Relații externe” pe 14 iulie

post-img
Reuniunea va începe la ora 18:00 (ora Republicii Moldova), iar delegația țării noastre va fi condusă de prim-ministrul interimar, Eugeniu Osmochescu
Sursa foto: Facebook: Cristina Gherasimov

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat în unanimitate poziția comună de negociere cu Republica Moldova pentru Clusterul 6 „Relații externe”. În acest context, cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova–UE va avea loc pe 14 iulie, la Bruxelles, unde va fi marcată deschiderea oficială a negocierilor pentru acest capitol de aderare. Anunțul a fost făcut vineri de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, într-o postare pe Facebook.com.

„Decizia de astăzi confirmă că Republica Moldova continuă să avanseze în procesul de aderare pe baza propriilor merite, cu sprijinul unanim al tuturor statelor membre ale UE”, a scris viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

Reuniunea va începe la ora 18:00 (ora Republicii Moldova), iar delegația țării noastre va fi condusă de prim-ministrul interimar, Eugeniu Osmochescu.

La încheierea Conferinței Interguvernamentale, începând cu ora 19:00, va avea loc conferința de presă comună susținută de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, ministrul irlandez pentru Afaceri Europene și Apărare, Thomas Byrne, și prim-ministrul interimar al Republicii Moldova, Eugeniu Osmochescu.

Grupul de negocieri 6 reunește capitolele dedicate relațiilor externe ale Uniunii Europene: politica externă și de securitate comună; politica de securitate și apărare; politica comercială comună; cooperarea pentru dezvoltare și ajutorul umanitar; alinierea la sancțiunile și declarațiile de politică externă ale UE.

Setul 6 de negocieri devine astfel al doilea grup de negocieri care se deschide oficial cu Republica Moldova, după Clusterul „Valori fundamentale”, inaugurat în cadrul Conferinței Interguvernamentale desfășurate luna trecută la Luxemburg.

Citește și: UE apropie R. Moldova de negocieri: Clusterele ar putea fi deschise în curând

Pe 15 iunie Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe primul cluster – „Valori fundamentale”.

Prima Conferință interguvernamentală privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a avut loc la Luxembourg City, la 25 iunie 2024, marcând lansarea oficială a negocierilor de aderare. Deschiderea negocierilor pe primul cluster reprezintă următorul pas formal în procesul de integrare europeană a țării.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter